Masacrul de la Fântâna Albă, 1 aprilie 1941


La 1 aprilie 1941, în jur de 3.000 de români au fost masacraţi la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Imperiului Sovietic de Apus al Ucrainei de astăzi, de soldaţii sovietici.

05.Hotin-Cernăuţi-Suceava masacrul
Din 2011, 1 Aprilie este Ziua Naţională de cinstire a memoriei  românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

.Masacrul Fantana Alba

La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. “Începând cu această dată, a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti. Bolşevicii au pus în practică toate formele de represiune politică, principala cauză fiind tăria de caracter a băştinaşilor în lupta lor pentru Dumnezeu, pentru românism şi pentru România Mare. Dintre acestea, menţionăm: deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei( 28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă, Bucovina (1 aprilie 1941), şi Foametea organizată din Basarabia (1946-1947)”, se arăta în expunerea de motive a iniţiatorului Legii Zilei Naţionale a victimelor sovieticilor.
Nu se cunoaşte cifra exactă, dar se crede că au fost câteva sute de mii de români deportaţi în Siberia, Kazahstan, primele victime fiind oamenii de frunte ai comunităţilor: preoţi, învăţători şi aşa mai departe.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc chiar în ziua de Paşti, la 1 aprilie 1941. Atunci, aproximativ 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în România, să părăsească Bucovina răpită de URSS. Cineva împrăştiase zvonul că românii pot trece graniţa fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români –înarmaţi cu steaguri albe, icoane şi cruci – a ajuns aproape de graniţă, îi mai despărţeau trei kilometri de ţara-mamă, soldaţii sovietici, ascunşi în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieţi. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu sabia. Apoi, românii au fost aruncaţi în gropi comune. Oamenii din zonă povesteau peste ani că s-au auzit vaiete multe zile după masacru din acele gropi comune şi de pe câmpuri.

“În ceea ce priveşte Foametea organizată, datele din Arhiva de stat a fostei URSS spun că în anii 1946-1947, doar în RSSM (fără Basarabia de Sud, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei) au murit de foame aproximativ două sute de mii de oameni. Realitatea însă pare să fi fost mult mai crudă. «Cadavrele stau împrăştiate pe drum(…) nici nu mai este unde să-i înmormântezi», «Oamenii mor ca muştele, pe zi ce trece mor tot mai mulţi», «Oamenii mănâncă oameni» scriau chiar unii activişti de partid în scrisorile lor adresate Comitetului Central al PCUS.  Împuterniciţii stalinişti au curăţat, în toamna anului 1946, toate hambarele, podurile şi depozitele de alimente ale oamenilor. Cei care se împotriveau erau deportaţi sau împuşcaţi”, se arăta tot în expunerea de motive prezentată Parlamentului României.

Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Abia în anul 2000, autorităţile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor ucişi. Situaţia în ceea ce priveşte respectarea memoriei românilor ucişi de sovietici, la 1 aprilie 1941, rămâne în continuare o problemă delicată. Ieri, o delegaţie din România, care mergea la locul masacrului, a fost oprită la graniţa Ucrainei, iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ţării.

Într-un timp foarte scurt, atunci, în 1941, au murit de două ori mai mulţi români decât au căzut victime (în jur de 1.300 de persoane, după unele surse), de-a lungul celor 28 de ani, cetăţeni germani care au încercat să treacă de Zidul Berlinului spre libertate.

.Masacrul


“Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!”

Unul dintre supravieţuitorii masacrului, profesorul  Gheorghe Mihailiuc, a redat în cartea sa “Dincolo de cuvintele rostite”, apărută la Editura obştească “Vivacitas” (Hliboca, 2004), atrocităţile petrecute la Fântâna Albă.
“Peste sate se abătuse teroare bolşevică. Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. (…)
Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. (…)”.(preluat de pe site-ul  www.basarabia-bucovina.info)

Fântâna Albă massacre

The Fântâna Albă massacre took place on April 1, 1941, in Northern Bukovina when between 200 and 2,000 civilians were killed when their attempt to cross the border from the Soviet Union to Romania, near the village of Fântâna Albă, now in Chernivtsi Oblast, Ukraine, was met with open fire by the Soviet Border Troops. Although according to some data no more than 48 civilians were killed, local witnesses assert a much higher toll, claiming that survivors were tortured, killed, or buried in mass graves. Other survivors were allegedly taken away to be tortured and killed at the hands of the NKVD, the Soviet secret police.

The division of Bukovina after June 28, 1940
In June 1940, Romania was forced to withdraw from a territory inhabited by 3.76 million people, submitting to an ultimatum by the Soviet Union. The Romanian administration and military were evacuated, and the Red Army and NKVD quickly occupied the land. Many families were caught by surprise by the rapid sequence of events, and had members on both sides of the new border. Therefore, many tried to cross the border, with or without official permission. According to official Soviet data, during[specify], in the area patrolled by the 97th Unit of Soviet Border Troops, 471 people had crossed the border illegally from the districts of Hlyboka, Hertsa, Putila, and Storozhynets. The zone assigned to this unit extended from the border to about 7.5 km (4.7 mi) south of Chernivtsi.
From the more remote areas of the Chernivtsi Oblast (northern portion of the acquired territories that was included in the USSR), such as the districts of Vashkivtsi, Zastavna, Novoselytsia, Sadhora, and Chernivtsi-rural, during[specify], 628 people crossed the border to find refuge in Romania. This phenomenon cut across all ethnic and social groups in the occupied territories. A Ukrainian scholar estimated the number of refugees to Romania during the first year of Soviet administration at 7,000.
The Soviet authorities’ reaction to this phenomenon was twofold. First, border patrol efforts were strengthened. Second, lists were made of families that had one or more members which had fled to Romania, and thus were considered „traitors of the Motherland”, therefore subject to labor camp deportation. On January 1, 1941, the lists made by the 97th Unit of the Soviet Border Guards mentioned 1,085 persons. Tables for other localities included names for 1,294 people (on December 7, 1940). At this point, even people who were merely suspected of intending to flee to Romania began to be included.
On November 19, 1940, 40 families (a total of 105 people) from Suceveni village, also carrying 20 guns, tried to cross the frontier at Fântâna Albă. At night, a battle ensued with the Soviet border guards, during which 3 people were killed, 2 were wounded and captured by the Soviets, while the rest of the group (including 5 wounded) managed to arrive in Rădăuţi, on the other side of the border. However, in short order, the relatives of the 105 people were all arrested and deported to Siberia.
In January 1941, over 100 villagers from Mahala, Ostriţa, Horecea and other villages successfully crossed the border and arrived in Romania. This gave confidence to other villagers. Therefore, a group of over 500 people from the villages of Mahala, Cotul-Ostriţei, Buda, Sirăuţi, Horecea-Urbana, and Ostriţa tried to cross to Romania during the night of February 6, 1941. However, they had been denounced to the authorities and were discovered by the border guards at 06:00. Volleys of machinegun fire from multiple directions resulted in numerous dead, including the organizers N. Merticar, N. Nica, and N. Isac. About 57 people managed to reach Romania, but 44 others were arrested and tried as „members of a counter-revolutionary organization”. On April 14, 1941, the Kiev Military District Tribunal sentenced 12 of them to death, while the other 32 were sentenced to 10 years forced labor and 5 years of loss of civic rights each. As had been the case before, all the family members of these „traitors to the Motherland” were also arrested and deported to Siberia.
The massacre
On April 1, 1941, approximately 2,000, 2,500–3,000 unarmed people from several villages (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, and Suceveni), carrying a white flag and religious symbols, walked together towards the new Soviet-Romanian border. There were rumors circulating that the Soviets would now permit crossing to Romania. At the border they were warned by the Soviet troops to stop. After the group ignored the warning, the border guards began to shoot. According to the Soviet official report, casualty figures amounted to 44 people (17 from Pătrăuţii-de-Jos, 12 from Trestiana, 5 each from Cupca and Suceveni, 3 from Pătrăuţii-de-Sus, 2 from Oprişeni), although the numbers were reportedly higher according to survivor testimonies. A partial listing of those victims which were later identified:
From Carapciu: Nicolae Coduban, Cosma Opaiţ, Gheorghe Opaiţ, Vasile Opaiţ, Cosma Tovarniţchi, Gheorghe Tovarniţchi, Vasile Tovarniţchi.
From Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Arcadie Plevan, Mihai Ţugui.
From Dimca (Trestiana): Nicolae Drevariuc, Petre Cimbru, Vasile Cimbru, Petre Jianu.
From Suceveni: Dragoş Bostan, Titiana Lipastean, Gheorghe Sidoreac, Constantin Sucevean.
From Iordăneşti: Dumitru Halac, Ion Halac, Nicolae Halac, Dumitru Opaiţ, Constantin Molnar.
From Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran, Gheorghe Feodoran, Nicolae Feodoran, Teodor Feodoran, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu, Ştefan Pavel, Rahila Pojoga.
From Pătrăuţii de Sus: Constantin Cuciureanu, Gheorghe Moţoc, Arcadie Ursulean.
Other peasants shot and killed that day: Ion Cobliuc, Petru Costaş, Ion Hudima, Petru Palahniuc.
The exact death toll remains a matter of controversy. Eyewitnesses to the incident estimate that around 200 people were killed directly by gunfire, and many more wounded. Some of the wounded were allegedly caught afterwards, tied to horses and dragged to previously excavated common graves, where they were killed with shovels or buried alive. Other wounded were brought to the Hlyboka NKVD headquarters, where they were tortured and many died. Some of the latter were taken after being tortured to the city’s Jewish cemetery, and thrown alive into a common grave, over which quicklime was poured.
An account of the events is given by one of the few surviving eyewitnesses, Gheorghe Mihailiuc (born in 1925, now a retired high-school teacher), in his book, „Dincolo de cuvintele rostite” (Beyond spoken words), published in 2004 by Vivacitas, in Hlyboka. Mihailiuc describes what happened at Fântâna Albă on April 1, 1941 as a „massacre”, a „genocide”, and a „slaughter”.
There is some controversy as to whether or not the Soviet border guards warned the column of people to stop before firing upon it. Some sources say that the Soviets ordered the column to halt, but that a flag-bearer in front of the column reassured the people that the guards were forbidden to open fire upon groups of over 20. One way or the other, seconds later, the unarmed civilians were subjected to machine gun fire.
Aftermath and larger context
During 1940–1941, between 12,000 and 13,000 Bukovinians (mostly, but not only ethnic Romanians) were deported to Siberia and the Gulag. As a result of emigration and killings, the Romanian population of Chernivtsi region dropped by more than 75,000 between the Romanian 1930 census and the first Soviet census of 1959. It has been claimed that these persecutions were part of a program of deliberate extermination, planned and executed by the Soviet regime.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s