Cetăţile Moldovei

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.

Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Mușat (1375-1391).

Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino.   http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_de_Scaun_a_Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei

Suczawa.Ruine des Fürstenschlosses und Lageplan

Ruines du château de Souczawa dominant le village. Lancrenon, Paul (photographe, 1857-1922)

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea Șcheia sau Cetatea de Apus a Sucevei

Cetatea Șcheia, întâlnită și sub denumirea de Cetatea de Apus a Sucevei, este o cetate în ruine aflată în partea de nord-vest a orașului Suceava . Ea se află localizată la marginea unei păduri aflate pe un pinten terminal al dealului Șeptilici (384 m altitudine), la o înălțime de peste 80 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale nordică a Sucevei.           http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_%C8%98cheia

Cetatea Ţeţina (Cernăuţi)

Ţeţina.Cea mai distrusă dintre vechile cetăţi de apărarea ale Moldovei. Atestată în vremea voievodului Petru Muşat, Cetatea Ţeţina făcea parte din sistemul defensiv al Moldovei, stând de trajă la hotarul dinspre nord, cu regatul Poloniei. Situată pe dealul omonim ce domina târgul Cernăuţilor şi valea Prutului, ocupa un punct strategic. A fost părăsită printre primele, intrând treptat în ruină. Ruinele ei au fost distruse în epoca comunistă pentru a se amenaja în vârful dealului un releu de televiziune.     http://wikimapia.org/15539216/ro/Cetatea-Ţeţina

Cetatea Țețina a fost o cetate moldovenească construită în secolul al XIV-lea, în vecinătatea orașului Cernăuți, în suburbia Roșa, astăzi cartier.

Primele cercetări ale ruinelor cetății au fost realizate în anul 1908 de Wladimir Milkowicz, profesor la Universitatea din Cernăuți și șef al Arhivei Țării Bucovinei. În anii ’30, investigațiile au fost continuate de către specialiștii Institutului de Istorie Militară din București.

Cetatea Țețina a fost o construcție impunătoare, compusă dintr-un turn din piatră brută, cu diametrul de 20 de metri, înconjurată de valuri din lemn și pământ. A fost centrul administrativ al ținutului moldovenesc omonim.

La 6 ianuarie 1395 domnitorul Moldovei Ștefan I, împreuna cu boierii lui, depun omagiul lor craiului Vladislav al Poloniei. În omagiul depus de către „panii, boieri moldoveni”, aceştia declară că domnul Ștefan şi craiul Vladislav se vor tocmi pentru Ţeţina şi Hmilov, care au rămas în partea Moldovei. În 1404 august 1, la Cameniţa, Alexandru cel Bun şi boierii „pământeni moldoveni”, între care se afla şi pârcălabul pan Hodco de la Ţeţina, făgăduiesc credinţă craiului Vladislav al Poloniei. Prin tratatul extern din 1433 decembrie 13, Vladislav regele Poloniei intăreşte lui Ştefan-Voievod, domnul Moldovei, „toate scrisorile predecesorilor lui”. Şi mai dă „după cum este scris în cele întîi cărţi… în veac aceste oraşe, Ţeţina si Hmilovul, cu aceste ţinuturi şi sate ce le aparţin lor, care oraşe sunt aşezate între ţara noastră a Rusiei si Moldova”. În continuare, regele Vladislav îl declară pe domnul Ştefan al Moldovei, „ca pe adevărat stăpân şi moşan al acestor cetăţi, Ţeţina si Hmilovul”, precizând că hotarul dintre cele două ţări este despărţit prin râul Colacin, aflat între oraşul polon Sniatin si Șipinţi, ce aparţine Moldovei. De pe râul Colacin, hotarul merge drept peste câmpia Bolohovului pâna la Nistru, mai sus de satul Potoc, ce ţine de Moldova, apoi pe „Nistru pâna la mare, aparţine către ţara Moldovei, iar peste ţărmul Nistrului, este ţara noastră a Rusiei.”

Cetatea Țețina

Surprinde faptul că cetatea Ţeţina este numită oraş, fapt care presupune că satul Roşa-Stânca, aflat la poalele Ţeţinei, era oraş în timpul respectiv.Din actele interne ale cancelariei Moldovei, sunt cunoscuţi şi unii pârcălabi sau starosti ai Ţinutului Ţeţina, ca Hodco de la Ţeţina (1401 ianuarie 28, 1403 ianuarie 7 si 1421), iar în deceniile următoare apar în sfatul domnesc, pan Șteful al lui Jumatate si fratele sau Mindrea de la Ţeţina, pe timpul domniei fraţilor Ilie si Ștefan Voievozi. În unele documente din anii 1428, 1430, 1433, 1435, 1436, la fel ca şi ceilalţi boieri din sfatul domnesc, aceştia nu sunt menţionaţi şi cu dregătoriile deţinute. Într’un document din 1435 octombrie 18, apare şi denumirea de Ţinutul Ţeţina de care aparţineau satele Şubraneţi, Văşcăuţi şi Budinţi.

Pentru ultima oară, Ţeţina apare în două documente cu acelaşi conţinut, fiind emise de către cancelaria lui Ştefan cel Mare, în perioada când punea în biserica Sf. Nicolae a Episcopiei de Rădăuţi, pietrele de mormânt ale înaintaşilor săi. În documentele din 1479 august 30 şi 1481 august 23, apare privilegiul domnitorului pin care acordă imunitate Episcopiei de Rădăuţi, pentru sătenii din Rădăuţi şi Coţmani. Documentele prevăd ca starostii şi vornicul de Ţeţina, împreună cu globnicii şi pererupţii acestora, să nu’i judece, să nu ia gloabă (amendă), să nu’i mâne pentru lucrul la cetate, la morile şi curţile domneşti, pe locuitorii din satul Coţmani, care aparţinea Episcopiei de Rădăuţi, aceştia ascultând numai de episcop.

După această dată, Ţinutul Ţeţina a fost înlocuit cu denumirea de Ţinutul Cernăuţi.

Data distrugerii şi pustiirii cetăţii Ţeţina (în cursul secolului XV) nu este cunoscută, ruinele ei ramânând pe loc sub forma unor ziduri surpate şi a unor grămezi de piatră pentru construcţii, care au devenit carieră şi locul de aprovizionare cu piatră pentru locuitorii din zonă, dar şi pentru statul austriac, care a demolat acest monument istoric.

Burgruine am Cecina (Ţeţina)

La 12 decembrie 1784, Cancelaria Administraţiei Bucovinei trimite o scrisoare-izvod semnată de către secretatul Adler, adresată lui Ilie Vlaicu din Horoşăuţi, care era angajat pentru transportarea pietrei ce se afla scoasă la dealul Ţeţinului, de unde urma să fie dusă la Cernăuţi. Transportul trebuia să fie făcut în timpul iernii şi terminat până la finele lunii februarie 1785, piatra urmând să fie folosită pentru construcţiile necesare armatei austriece (cazărmi, magazii, grajduri, manutanţă etc.), precum şi pentru alte construcţii publice impărăteşti. Din izvodul respectiv aflăm că satele Iurcăuţi, Boianciuc, Horoşăuţi şi Dobrinăuţi trebuiau să transporte fiecare câte un stânjen de piatră sau coşuri de piatră. Nu se cunoaşte dacă de la Ţeţina a fost scoasă numai această cantitate de piatră pentru multele construcţii ridicate de Austria la Cernăuţi.

Între cele două razboaie mondiale, din vechea cetate Ţeţina mai rămăseseră zidurile de fundaţii ale unui turn de apărare, ancorate pe un pinten de stâncă, care şi acestea au dispărut dupa anul 1945, pe timpul ocupaţiei “imperialisto-ruso-comunisto-sovietice”, şi după 1991, a celei imperialiste ucrainene, când a fost construit turnul releu de televiziune amplasat în acel loc. Astazi, în suburbia Roşa a oraşului Cernăuți, locuitorii nu mai ştiu ca ar fi existat o veche cetate la Ţeţina.

Pe această cale, autorităţile austriece, iar apoi cele sovieto-ucrainene, au făcut ca urmele materiale ale prezenţei permanente a românilor autohtoni pe aceste meleaguri să fie minimaliyate si chiar distruse, astfel ca românii şi mai ales cei din nordul Bucovinei să nu’şi mai poată cunoaşte istoria inaintaşilor lor.     http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_%C8%9Ae%C8%9Bina

Cetatea Hotin

Cetatea Hotin este o cetate localizată pe malul abrupt al râului Nistru în orașul Hotin din actuala regiune Cernăuți aflata sub ocupatie ucraineană. Ea se află situată la marginea de nord a orașului, pe o colină naturală aflată într-o mică depresiune înconjurată de o culme de dealuri.

În conformitate cu documentele citate la bibliografie (vezi lucrarea „Cetatea Hotinului – destin istoric”, autor Haralambie Holic, bine documentata pe baza Cronicilor turcești si polone) fortăreața Hotinului a fost condusa si administrata incepand cu sec.XIV (de cand exista izvoare istorice scrise) astfel: sec.XIV – 1711 – peste 350 de ani (cu mici intreruperi poloneze sau turcesti de circa 25 de ani cumulati)de Principatul Moldovei (sunt mentionati majoritatea parcalabilor români moldoveni-în număr de peste 130 – in lucrarea lui Haralambie Holic, citata mai sus, incepand cu Ștefan al Șipenițului – 1366 și Ștefan, Șandru și Horaeț de Hotin – in jurul anului 1400, Stanciul Hotnog-1436 și terminând cu Ionașco Balș și Constantin Jora – 1669-1670, Pătrașcu – 1712.Aici trebuie menționat că un pârcălab de Hotin putea fi numit de domn și pentru o perioadă de până la 7-8 ani cum se observă în vremea lui Ștefan cel Mare.)

Cetatea Hotinului are un plan neregulat, aproximativ trapezoidal, cu latura de vest arcuită. Dimensiunile cetății sunt de 145 X 60 metri, având o suprafață de 870 metri pătrați. Cetatea este înconjurată de un șanț de apărare peste care se trece pe un pod.

Cetatea este construită din bolovani de carieră nefasonați dispuși în asize regulate. În structura de piatră formată din bolovani, au fost introduși cărămizi de culoare roșie, împodobind brâurile ornamentale ale cetății și construcțiile interioare cu motive geometrice roșii.

Cetatea are cinci turnuri acoperite cu șindrilă, dintre care trei – turnul poartă, turn rectangular situat la sud și la care se ajunge pe un pod pe piloni, de felul celui de la Cetatea Neamț sau de la Cetatea de Scaun a Sucevei, și două turnuri cilindrice – sunt ridicate de Ștefan cel Mare, iar celelalte două turnuri de formă rectangulară (turnul masiv din partea de nord, despre care se presupune că ar fi fost vechiul donjon al cetății și turnul din partea de est) sunt refolosite, fiind anterioare. Cele mai înalte turnuri ating o înălțime de 25 metri.Cele mai groase ziduri sunt cele din partea de vest, cele din partea dinspre Nistru fiind mai subțiri. Pe unele porțiuni, zidurile sunt străpunse de metereze, mai puțin în partea dinspre râul Nistru.În interiorul cetății se află diverse construcții, dintre care menționăm:  Un paraclis cu hramul Adormirii Maicii Domnului – aflat pe latura de est, având plan de navă, boltit în semicilindru, cu un pridvor deschis, cu ancadramente gotice cu rozete, cu ferestre gotice și contraforturi și o ușă masivă de lemn, cu portal gotic. Pictura paraclisului a fost executată în vremea lui Petru Rareș. În anul 1493, Ștefan cel Mare a dăruit „întru ruga sieși, în biserica cetății Hotinului”, tetraevanghelul scris de diaconul Teodor Marișescul, carte cu ferecături de argint și împodobită cu miniaturi și caligrafii de mână.    O reședință princiară (palatul domnesc),  cu două etaje înalte, beciuri adânci și toată fațada decorată în cărămida,   O cazarmă,   O fântână.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Din secolul al XVIII-lea datează o fortificație turcească bastionară, care înconjoară cetatea lui Ștefan cel Mare pe toate laturile. Fortificația are trei turnuri – două turnuri poartă, la sud și la vest și un turn în apropierea turnului de nord-vest al incintei ștefaniene, pe malul Nistrului – și șase bastioane de artilerie. În incinta fortificației se află Biserica rusească Sf. Alexandru Nevski (construită în 1832) și ruinele unei geamii turcești (la sud).      http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Hotin

Cetatea Hotinului

Cetatea Soroca

La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala de tron, boierii din Sfatul Domnesc adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Românești Moldova se aflau Toader și Negrilă, starostii de Hotin, Ieremia și Dragoș, pârcalabii de Neamț, Luca Arbore, portarul de Suceava, Ivanco și Alexa, pârcălabii de Orhei, Coste, pârcălab de Soroca.La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce de Lituania Alexandru, unde ca și-n documentul precedent este menționat pan Coste, staroste de Soroca.      http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Soroca

Cetatea Soroca

Cetatea Soroca

Cetatea Orhei

În ultimul sfert al secolului XIV, tătarii Hoardei de Aur sunt alungați din Orheiul Vechi de moldoveni. Începe procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare, cetatea din piatră este reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabilor de Orhei.

Cetatea Tighina

Cetatea Tighina a făcut parte din marele și binechibzuitul sistem defensiv al Moldovei medievale, fiind pe vremuri una din cele mai puternice cetăți.Astfel fiind o cetate moldovenească din secolul XIV,din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a construit o cetate din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari.      http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Tighina

Cetatea Tighinei

Delimitarea exactă a cetăţii Tighina

Cetatea Tighina

Tighina.Cetate veche pe malul Nistrului

Cetatea Albă

În timpul lui Burebista, cetatea se numea „Tyras” și ținea de regatul dacic al lui Burebista.

• Istoria orașului începe în secolul al V-lea î.Hr. când marinarii greci din Milet (Marea Egee) au întemeiat aici colonia numită Tyras, zisă și Ofiussa („Cetatea Șerpilor”, astfel numită, după Herodot, din cauza numeroaselor napârci din imprejurimi).
• În jurul cetății trăiau Nevrii și Thiriții, popoare scitice, precum și Bastarnii, popor celto-germanic, care au fost înfrânti de daci în jurul anului 300 î.Hr.
• În secolul al II-lea î.Hr. orașul este din nou menționat ca cetate grecească, principala ocupație fiind cea de comerț în zonă, cu Tyrgeții, un popor dacic. Orașul face parte din Regatul Pontic.
• Romanii cuceresc orașul în anul 57 e.n. și îl folosesc în comerțul cu Sciția.
• Invazia hunilor din 375 devastează colonia romană, însă orașul s-a renăscut pe la 545 sub stăpînirea bizantină, cu numele de Turris, și face atunci comerț cu Anții (popor slav) și Alanii (popor iranian) dimprejur.
• În secolul al XIV-lea cetatea, numită acum Mavrokastron („cetatea neagră), este cucerită de tătari care o denumesc Turla. În 1315 Genovezii stabilesc aici o escală și un contoar comercial, renovând cetatea, pe care o numesc Montecastro sau Moncastro, în grecește „Asprokastron” (Cetatea Albă). Orașul devine parte a Voievodatului Moldovei în 1359.
• Cetatea este mărită și refăcută în 1407 sub Alexandru cel Bun și în 1440 sub Ștefan al II-lea.
• În 1450 a fost asediată de turci. Alexandru Vodă în 1451, Ștefan cel Mare în 1481 refac și măresc la rândul lor cetatea. Turcii cuceresc orașul în 1484, îl denumesc Ak-Kerman (Cetatea Albă) și îl stăpînesc până la 1812 când este luat în stăpânire de Imperiul Rus.

Cetatea Albă

Cetatea Albă.Cetatea Ştefan cel Mare

Cetatea Albă.1790

 

Cetatea Albă, cetatea lui Ştefan cel Mare

Cetatea Albă

Cetatea Chilia

Cetatea Chilia Nouă este o cetate în Basarabia Veche sau Bugeac, pe malul stâng al Dunării. În antichitate, pe locul viitoarei cetăți Chilia, a existat o cetate grecească Achillea. Numele acesteia din urmă pare a veni de la numele eroului grec Ahile, înmormântat, potrivit legendei, la gurile Dunării, pe insula Leuke (care poate fi fie Insula Șerpilor, fie actualul Grind Chilia, pe atunci insulă încă înconjurată de mare). Numele de Chilia care este menționat pentru prima oară în 1281 de cronicarul arabo-persan Rașid Al-Din, provine din grecescul : Κελλια, „grânarele”.

Până în secolul al X-lea, cetatea este stăpânită de bizantini. Ulterior, trece în posesiunea genovezilor. În această perioadă, cetatea poartă numele de Licostoma. Registrul ținut la Chilia de către notarul genovez Antonio de Podenzolo între noiembrie 1360 și mai 1361 atestă o intensă activitate comercială la Dunărea de Jos. De aici se exportau spre capitala Imperiului Bizantin mari cantități de grâu, miere, ceară, vin, sare, pește și alte produse.

Chilia Nouă(Kilianova)

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Țării Românești până la Marea Neagră, Chilia intrând astfel în componența statului muntean. La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se afla domnul Țării Românești, Dan al II-lea.

Peste două decenii, în 1448, domnitorul Petru al II-lea al Moldovei cedează cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, care îl ajutase în lupta pentru recâștigarea domniei împotriva lui Roman al II-lea.

Chilia Nouă

Pe 22 iulie 1462, Ștefan cel Mare asediază fără izbândă Cetatea Chilia, apărată de o garnizoană ungară. În cadrul atacului, Ștefan este rănit la gleznă. Potrivit tradiției, Ștefan cel Mare a pierdut doar două bătălii, una dintre care fiind asediul Chiliei din 1462.La doi ani și jumătate de la eșec, în 25 ianuarie 1465, după un asediu de o zi (24 ianuarie), Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Chiliei. Domnitorul îl numește pe Isaia, cumnatul său, pârcălab al cetății.Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește Cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (Cetatea Chilia Nouă). La lucrări participă 800 de zidari și 17.000 de ajutoare.

Chilia Nouă

Cetatea Crăciuna

Cetatea Crăciuna este o cetate muntenească aflată astăzi pe teritoriul județului Vrancea. Ea datează din secolele XIII-XV, fiind fortificată de către domnitorul Ștefan cel Mare pentru a asigura un avanpost în calea incursiunilor turcești.

Aproape de locul Socilor, Radu cel Frumos a ridicat Cetatea Crăciuna, cucerită în 1482 de Ștefan cel Mare. Târgul nu a supraviețuit luptelor și obișnuitelor distrugeri ce le însoțeau, la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului următor, decăzând la nivelul unui sat.

În Letopisețul de la Putna nr. I stă scris că „În anul 6990 [1482], martie 10, a luat Ștefan voievod cetatea Crăciuna.

Până la 1482 Țara Vrancei a fost teritoriu al Munteniei. După ce Ștefan cel Mare îl învinge pe Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș) și alipește cetatea Crăciuna, hotarul Moldovei a fost mutat pe Milcov. Din acel moment, Țara Vrancei a ținut de Moldova.

În apropierea orașului Odobești există un loc numit „la Cetățuie”, unii cronicari și istorici afirmând că pe Dealul Odobeștilor se afla în trecut Cetatea Crăciuna.

Arheologul dr. Victor Bobi, alături de muzeografii Aurel Nicodei și Aurora Emilia Apostu, a susținut, pe baza cercetărilor arheologice efectuate în anul 2004, o nouă ipoteză privind localizarea mult căutatei cetăți Crăciuna, și anume la Florești (Cîmpeneanca), lângă Focșani.

Cetatea Veche a Romanului

Cetatea Veche a Romanului sau Cetatea Mușatină a Romanului, este prima cetate a orașului Roman, construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe platoul înalt de pe malul stâng al râului Moldova. Se crede a fi fost construită în timpul lui Petru I Mușat (1375-1391) spre sfârșitul domniei sale.

Cetatea este legată de numele domnitorului Roman Vodă (1391-1394). Roman Vodă a avut reședința în această cetate și în timpul când a condus Țara de Jos a Moldovei ca domnitor asociat la domnie.În această cetate a lui Roman Vodă este emis primul document intern moldovenesc cunoscut, datat 30 martie 1392: „S-a scris cartea în anul șase mii nouă sute deplin, luna martie în 30 zile, în cetatea noastră, a lui Roman voievod”.

Cercetările arheologice au evidențiat că Cetatea Veche a fost construită pe principiul palisadelor din bârne de lemn bătute cu pământ. Palisada era constituită, de fapt, dintr-un lanț neîntrerupt de bordeie cu pereții exteriori întăriți, creându-se astfel posibilitatea ca apărătorii, adăpostiți în aceste locuințe, să fie mereu la post. Această palisadă era protejată la exterior printr-un val de pământ și un șanț de apărare ce se întindeau până la apa Moldovei. Intrarea în cetate se făcea printr-un turn cu latura de patru metri, situat în partea de nord a cetății.

Cetatea și-a încetat existența în prima parte a secolului XV, se pare că în jurul anului 1410, deci la începutul domniei lui Alexandru cel Bun, când cetatea de la Roman a fost abandonată, deoarece măsurile adoptate de Alexandru cel Bun, pentru consolidarea și centralizarea statului feudal în frontierele sale maxime au făcut inutilă prezența acestei fortificații în zona respectivă.Rolul său a fost preluat mai târziu de Cetatea Nouă a Romanului, construită integral de către Ștefan cel Mare pe malul stâng al râului Siret.

Cetatea Nouă a Romanului

Cetatea Nouă a Romanului

Cetatea Nouă a Romanului este situată la 5 kilometri de orașul Roman pe malul stâng al râului Siret în comuna Gâdinți din județul Neamț. Este o ctitorie a lui Ștefan cel Mare și a fost ridicată în 1466. Ea a fost una dintre cetățile care alcătuiau planul de apărare al Moldovei. Cetatea nouă a Romanului a fost o fortificație realizată exclusiv din piatră, comparativ cu prima cetate a Romanului care a fost construită din lemn și pământ. Cetatea are particularitatea de a nu fi așezată într-o zonă greu accesibilă, ea fiind așezată pe plan drept.

Fortăreața cuprindea 7 turnuri legate între ele de ziduri de 4 metri grosime și era construită în plan stilat. Împrejurul zidurilor s-au săpat șanțuri de apărare pavate cu lespezi prin care s-a revărsat apă din râul Siret. Din cauza solului nisipos, la baza cetății s-a construit o rețea de bârne din lemn fixată cu stâlpi.

Cetatea a jucat un rol important în istoria Moldovei până în anul 1675 când a fost distrusă din ordinul vizirului de către domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Nouă a Romanului este într-o continuă degradare, din ea mai rămânând doar câteva movile din pământ și piatră.

Cetatea Neamţ

Cetatea Neamţ

Cetatea Neamț (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamțului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț. Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmii Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m și la o înălțime de 80 m față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.

Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, ea fiind menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova, şi a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.      http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Neam%C8%9Bului

Cetatea Neamţ

Cetatea Neamţ

Cetatea Neamţ