LUAȚI-VĂ LABELE DE PE CERNĂUȚI, ISMAIL, HOTIN, CETATEA ALBĂ!!!


Scârbele astea imperialisto-bolșevice, să restituie întâi teritoriile românești (Cernăuți, Ismail, Hotin, Cetatea Albă) ce aparțin de drept României, și apoi n-au decât să dea orice f…tă de lege vor ei, mânca-i-ar iadul de nenorociți!

 

                             „Minoritatea românească din Ucraina: calea spre dispariţie
Ceea ce era de aşteptat să se întâmple de mai multă vreme s­-a întâmplat: autorităţile ucrainene au adoptat o lege prin care elimină practic pe termen lung studierea limbii române.
Desigur, legea va trebui promulgată de Preşedintele Poroşenko, dar presiunea diplomatică foarte intensă din ultima perioadă şi lipsa unui răspuns din partea autorităţilor guvernamentale arată că, de acestă dată, există o determinare foarte puternică pentru a merge mai departe şi a pune în aplicare această lege. Precedentul din 2014, când o lege similară nu a mai fost promulgată în Ucraina datorită unor presiuni externe similare, nu mai poate folosi drept exemplu. Spre deosebire de perioada de atunci, când Ucraina era fragilizată, fiind confruntată cu începutul unui conflict care a dus la pierderea de facto a unor teritorii din est, astăzi acest stat acţionează cu mai multă determinare. Perspectiva unei apropieri de UE este mai îndepărtată astăzi pentru Ucraina, drept urmare politica de deznaţionalizare îşi poate urma neabătut cursul. Teama de sancţiuni venite din partea Europei este, în acest moment, foarte puţin prezentă în Ucraina. Astfel, se poate spune că Ucraina a ales cel mai potrivit moment pentru promovarea acestei legi. Ceea ce nu au anticipat autorităţile de la Kiev a fost mobilizarea impresionantă a Ungariei împotriva acestei legi, condamnarea legii venită din partea Republicii Moldova, dar şi, în egală măsură, lipsa de reacţie de la Bucureşti. Ambasadorul Ucrainei a fost convocat la Ministerul de Externe de la Budapesta pentru a i se transmite obiecţiile unei legi pe care Ungaria o consideră „ruşinoasă şi scandaloasă“. România nu l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Bucureşti. Acesta a avut doar o discuţie cu ministrul Păstârnac, ceea ce înseamnă că România nu are nimic de reproşat concret acestei legi. Secretarul de stat Victor Micula a fost trimis la Kiev pentru a discuta cu autorităţile ucrainene, nu pentru a protesta oficial. Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a emis un ordin potrivit căruia diplomaţii maghiari nu vor mai sprijini nicio iniţiativă a Ucrainei în cadrul organizaţiilor internaţionale, iar Ungaria a declarat că va pune în discuţie această lege în cadrul ONU, OSCE, Consiliului Europei şi Uniunii Europene.
MAE român nu a făcut o asemenea declaraţie de intenţie, de unde se deduce că iniţiativele Ungariei împotriva acestei legi nu vor fi sprijinite de la Bucureşti. Ar fi fost o excelentă ocazie pentru a apăra drepturile etnicilor români din Ucraina dar şi pentru a crea o alianţă strategică româno-maghiară în vederea apărării în comun a minorităţilor din Ucraina. Un parteneriat care ar fi contrabalansat recentele tensiuni pe marginea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş. De ce nu reuşeşte România să îşi apere etnicii români din Ucraina? Culmea este că mulţi dintre aceştia au şi cetăţenia română. Prin urmare, România nu numai că nu apară interesele unei minorităţi, dar nu apără interesele cetăţenilor săi. Se întâmplă acest lucru datorită refuzului de a interveni în vreun fel sau datorită altor factori? România este blocată în problema ucraineană datorită a două aspecte. În primul rând, perpetuarea unei lipse de viziune politică în relaţia cu Ucraina, datorită acestui fapt fiind trecute cu vederea încălcările repetate ale drepturilor minorităţii româneşti. În al doilea rând, lipsa unei viziuni legată de folosirea drepturilor omului şi în special a drepturilor minorităţilor în relaţiile bilaterale. Nu întâmplător, minoritatea românească este supusă unui regim de discriminare nu numai în Ucraina dar şi în Serbia precum şi, într-o oarecare măsură, în Ungaria. Această combinaţie de factori este letală pentru diplomaţia românească şi face ca în faţa unei situaţii de o asemenea gravitate lipsa de reacţie să fie structurală. Referitor la primul aspect, trebuie amintit că România nu a protestat niciodată prea apăsat faţă de divizarea artificială a minorităţii româneşti din Ucraina în români şi moldoveni. Nici după ce Curtea Constituţională din Republica Moldova a infirmat teza unei naţiuni moldovene, existând astfel temeiul normativ pentru a înceta această divizare complet arbitrară. Mai mult, nu a existat nicio reacţie fermă de câte ori au fost încălcate drepturile minorităţii româneşti din Ucraina. S-au creat organisme bilaterale de tipul Comisiei mixte româno-ucrainene, care a întrerupt în 2008 monitorizarea bilaterală a drepturilor minorităţii române din sudul Basarabiei, pe motiv că nu există etnici români, ci doar „moldoveni“. Sprijinul financiar pentru minoritatea românească din Ucraina a fost cvasi-inexistent. În timp ce la Cernăuţi şi Odessa s-au înfiinţat centre culturale maghiare, poloneze, greceşti, germane, bulgare şi, mai nou, arabe, România nu a reuşit să deschidă vreun centru cultural de calibru în Ucraina. Cultura română este ca şi absentă din Ucraina. Singura „reuşită“ a României a fost crearea unui centru de informare la Ismail, dat în administrare autorităţilor ucrainene. Un semn mai evident de abandon al etnicilor români decât istoria acestui centru nu poate fi imaginat. Mai mult, miniştrii de Externe români, cu ocazia vizitelor în Ucraina şi a întâlnirilor cu comunitatea românească au transmis un mesaj simplu, codificat ca atare în punctajele MAE: „fiţi loiali statului ucrainean“. În timp ce România oferă finanţări minorităţii româneşti din Ucraina prin proceduri complicate, anume făcute pentru ca banii să se întoarcă la Bucureşti, să nu fie cheltuiţi sau să fie folosiţi de organizaţii-fantomă, Ungaria practică o politică diametral opusă. Profesorii de etnie maghiară din Transcarpatia vor primi din 2018 anual 900 de euro în plus la salariul lor pentru a fi motivaţi să predea elevilor de etnie maghiară, iar aceşti elevi primesc anual 250 de euro pentru achiziţionarea de rechizite şcolare. Intenţia guvernului maghiar este de a construi, în 2018, 11 grădiniţe noi şi de a repara 105 şcoli. Politica României faţă de minoritatea proprie din Ucraina încurajează corupţia şi risipa banilor. Politica Ungariei funcţionează pe principiul ajutorului direct, nemediat, acordat celor care au nevoie. Al doilea motiv pentru care autorităţile de la Bucureşti par încremenite în proiect în problema reacţiilor faţă de noua lege a educaţiei este lipsa unor reflexe care ţin de apărarea drepturilor omului ca instrument de politică externă. Structural, MAE român nu poate reacţiona atunci când au loc încălcări ale drepturilor omului. În timp ce alte ministere au direcţii specializate, tematice, de drepturile omului, MAE este organizat pe baza diviziunii clasice între relaţii bilaterale şi organizaţii internaţionale. Atunci când un stat încalcă drepturile omului, niciodată nu există vreo reacţie de la Bucureşti. Poate cel mai elocvent exemplu este dat de potenţiala vizită, în urmă cu mai bine de un deceniu, a lui Dalai Lama în România, element de o gravitate excepţională în viziunea responsabililor de politică externă de la Bucureşti, care era amplificat şi de intenţia de a vizita Ţinutul Secuiesc. O asemenea vizită ar fi fost, potrivit acestei viziuni, letală relaţiei cu RP Chineză. Peste câteva luni de la această vizită avortată, Dalai Lama se afla la Berlin în compania doamnei Merkel, fără ca protestele RP Chineze să ducă la un boicot al firmelor germane prezente pe piaţa chineză. Exemplul politicii echivoce în domeniul refugiaţilor este deasemenea ilustrativ: România ar vrea şi nu ar vrea să preia pe cei care au obţinut deja dreptul de azil în Europa. A invoca drepturile omului în acest context constituie, în viziunea diplomaţiei româneşti, un sacrilegiu. În aceste condiţii, protecţia minorităţilor devine un instrument de lux, inabordabil. Problema nu este, prin urmare, dacă doamna Păstârnac sau domnul Meleşcanu vor fi sau nu la conducere în următoarea perioadă. Problema este structurală şi nu poate fi rezolvată decât prin redefinirea instrumentelor de politică externă şi prin reorganizarea MAE. De altfel, unde ar putea să se pregătească diplomaţii români pasionaţi de drepturile omului, din moment ce nu există o asemenea specializare la nivel de master în România?
Ce anume ar putea să facă, totuşi, România în această ecuaţie, dincolo de necesitatea de a schimba radical modul de alocare a finanţărilor acordate etnicilor români din Ucraina? Există mai multe instrumente care au fost pur şi simplu ignorate până în prezent. – România poate sesiza Comisia de la Veneţia pentru nerespectarea de către Ucraina a drepturilor minorităţilor. Ceea ce se uită în prezent este faptul că acest organism a mai analizat o lege similară dată de statul ucrainean în 2010. S-a cerut Ucrainei să stabilească „a fair balance between the protection of the rights of minorities, on the one hand, and the preservation of the State language as a tool for integration within society, on the other hand » (Opinion no. 605/2010 CDL – AD (2011) 008 on the draft law on languages in Ukraine)“. Acesta ar trebui să fie obiectivul demersurilor promovate de diplomaţia românească: nimeni nu neagă dreptul Ucrainei de a-şi promova limba oficială, dar într-o manieră echilibrată, cu respectarea celorlalte limbi ale minorităţilor. – România poate cere aplicarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare la care Ucraina este parte. Articolul 7 prevede că semnatarii acestui document se angajează să stabilească „forme şi mijloace adecvate de predare şi studiere a limbilor regionale sau minoritare, la toate nivelurile corespunzătoare“, iar articolul 8 este dedicat integral măsurilor pe care un stat trebuie să le ia în domeniul predării acestor limbi. România se poate adresa Comitetului de Experţi stabilit de Cartă cu privire la nerespectarea de către Ucraina a prevederilor acestui instrument de drept internaţional. – România se poate adresa Înaltului Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a UE, Comisiei Europene care monitorizează aplicarea Acordului de Asociere al Ucrainei la UE. Unul din scopurile dialogului politic între UE şi Ucraina este definit de articolul 4 al acestui Acord : „to strengthen respect for democratic principles, the rule of law and good governance, human rights and fundamental freedoms, including the rights of persons belonging to national minorities (subl. ns.), non-discrimination of persons belonging to minorities and respect for diversity, and to contribute to consolidating domestic political reforms“. – România poate cere oficial Ucrainei să îşi respecte angajamentele asumate în baza Tratatului cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa la 2 iunie 1997, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Art. 13, par. 5 prevede că „Părţile contractante vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii romane din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirmă că persoanele sus-menţionate au dreptul sa fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective.“
– Autorităţile de la Bucureşti pot solicita o întâlnire bilaterală în formatul Comisiei Mixte Prezidenţiale Româno-Ucrainene. În 2016, Ucraina a fost de acord să se reia consultările în acest format. Votul favorabil acordat noii legi a educaţiei este un motiv serios pentru a cere convocarea acestei comisii. – Autorităţile române pot chema pentru consultări la Bucureşti pe liderii minorităţii române din Ucraina, deopotrivă din regiunea Cernăuţi, ţinutul Herţa, Maramureşul istoric sau Basarabia de sud. Nu există niciun fel de dialog cu aceştia în prezent. – România poate pune accentul pe faptul că afectaţi de noua lege nu sunt doar cetăţeni ucraineni, parte a minorităţii române dar şi cetăţeni români care sunt de fapt cetăţeni UE. Care este diferenţa între un etnic român din Ucraina, cetăţean UE şi un etnic român din Marea Britanie, de asemenea cetăţean UE, pentru ale cărui drepturi oficialii europeni au numeroase discuţii în cadrul negocierilor generate de Brexit? Instrumente există. Important este ca acestea să fie folosite. Simplele declaraţii de condamnare, convocările la discuţii nu sunt suficiente. Actuala clasă politică de la Bucureşti are posibilitatea de a evita riscul ca, în câţiva ani, să nu mai existe deloc minoritate românească în Ucraina. Ar fi un eşec la scara istoriei ca, la 100 de ani după ce această minoritate a cerut şi a obţinut integrarea în noul stat român, acelaşi stat să asiste neputincios la dispariţia ei.”
Autor: Radu Carp                                                                                                                                                 sursa: http://adevarul.ro/

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s