Tratatul dintre România si Ucraina


Ukraine și teritoriile românești de sub ocupația sa

 

Când își poate înceta valabilitatea acest tratat

Articolul 27
Prezentul Tratat se încheie pe termen de 10 ani. Valabilitatea lui se prelungeşte automat pe perioade de câte cinci ani, dacă nici una din părţile contractante nu va încunoştiinţa în scris cealaltă parte despre intenţia de a-l denunţa, cu cel puţin un an înaintea expirări perioadei de valabilitate respective.
Tratatul a fost parafat la Kiev, de către miniştri de externe ai României şi Ucrainei, la 3 mai 1997, a fost semnat de preşedinţii celor două ţări, la Neptun, la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997 apare legea 129, de ratificare.


Care este situaţia reală dintre România şi Ucraina?


În vara anului 1940 URSS ocupă partea de răsărit a României, Basarabia, conform Pactului dintre Hitler şi Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939), dar de-odată cu Basarabia, mai ocupă şi partea de nord-est a României, Tinutul Herţa şi nordul Bucovinei, stabilind, în interiorul României, noua graniţă, dintre URSS şi România. In Tratatul de Pace de la Paris, din 1947, URSS introduce textul: „Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul româno-sovietic din 28 iunie 1940”…( Ministerul Afacerilor Străine, Tratat de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, Bucureşti, 1947, Partea I, Frontiere, Articolul I, p.8 ).
Prin dispariţia URSS, teritoriile româneşti, precizate mai înainte, au rămas la Ucraina. Nu pentru multă vreme, considerăm noi. Dar nici Insula Şerpilor şi celelalte insule.


Tratatul de la Paris, în cazul României, este un tratat mincinos


Între România şi URSS nu a existat un „ acord româno-sovietic din 28 iunie 1940”. A existat ultimatumul dat de URSS, în faţa căruia România a fost silită să se retragă.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista pactul Ribbentrop-Molotov. După război, deci şi în 1947, cei cuceriţi erau criminali, nazişti, fascişti, iar sovieticii, sfinţi.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, nu mai exista ultimatumul sovietic.
Existând „acordul” din 28 iunie 1940, se lăsa sub tăcere genocidul împotriva românilor, declanşat de evrei, în chiar această zi de 28 iunie 1940. Numai alţii erau criminali, nazişti, fascişti, iar evreii, sfinţi.


Insula Şerpilor


Insula Şerpilor fost ocupată de către URSS în luna august, dupa 23 august 1944. Va rămâne în interiorul graniţei României până în 1947. Tratatul de Pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947, confirmă această situaţie. Cu alte cuvinte Insula Şerpilor era a României şi după data semnării acestui tratat. URSS încalcă acest tratat, la scurtă vreme după semnare, impumând modificarea graniţei cu România şi anexarea Insulei Şerpilor. Pentru a acoperi această nouă anexare, se procedează la un act formal. Armata URSS a ţinut sub stare de ocupaţie întreaga Românie, pâna în 1958, când a fost retrasă. În aceste condiţii redactează Molotov, ministrul de externe al URSS, textul acestui act, împreună cu Ana Pauker, ministrul de externe al României.
Ana Pauker hotăra ce trebuie să se facă în România şi cum să se acţioneze. Cu ceilalţi, din jurul său, veniţi tot pe tancurile sovietice. Puşcăriile deveniseră abatoare pentru români, din 1948 funcţionând la capacitate maximă.
Textul devine Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, în care se preciza că Insula Şerpilor intră în cadrul URSS. Şi această linie a frontierei a fost impusă abuziv, URSS anexând acum şi alte insule româneşti. Protocolul a fost semnat de Molotov şi de Petru Groza, primul ministru al României. Decizia pentru semnarera acestui document, fusese luată, din partea României, de către Biroul Politic al CC al PCR, constituit din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile Luca (Luka Laszlo) şi Teohari Georgescu (Burach Tescovici). Ministrul adjunct de externe al României, Eduard Mezincescu (Eduard Mezinger) a semnat, la 23 mai 1948, pe Insula Şerpilor, procesul verbal de predare-primire a insulei. Din partea URSS a semnat primul secretar al ambasadei, reprezentând MAE al URSS. Si toate acestea erau cuprinse sub titlul Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Care preietenie?! Care colaborare?! Care asistenţă mutuala?! URSS s-a folosit la aceast act formal, de agenţii săi din România, aduşi pe tancurile sovietice, conducători dictatoriali ai statului român. Dar Protocolul, din care face parte şi procesul verbal, nu a fost supus ratificării de către puterea legislativă română.
Adevărată piraterie teritorială!
Din 1948, până în 1991, Insula Şerpilor a fost bază militară a URSS, cu cel mai mare centru de ascultare al URSS din toată Europa de răsărit. Din 1991, bază militară ucrainiană.
URSS dispărând, Insula Şerpilor şi celelalte, se vor întoarce la adevăratul proprietar, România. Si va fi Insula Şerpilor o insulă a bucuriei şi a păcii.

Tratatul cu Ucraina – citate din preambul


Condamnând actele injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară care în trecut au afectat în mod negativ relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainian şi convinse că lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de cooperare între cele două popoare, care năzuiesc spre edificarea unei Europe unite.
Considerând că evaluarea obiectivă a trecutului va contribui la întărirea înţelegerii şi încrederii reciproce între cele două state şi popoare,

          Au convenit…

          În trecut relaţiile dintre poporul român şi poporul ucrainian nu au fost afectate negativ, ci dintre România şi URSS.
Se recunoaşte existenţa moştenirii dureroase a trecutului. Dacă suntem corecţi şi cinstiţi moştenirea este dureroasă numai pentru poporul român. Poporul ucrainian doar a moştenit de la URSS un teritoriu care nu-i aparţine.
Ce încredere poţi avea în cineva care deţine, în mod cinic, cauza durerii poporului român? Durerea încetează, când încetează cauza durerii. Abia după aceea urmează întărirea înţelegerii şi încrederii reciproce. Durerea aceasta este menţinută activă chiar de către acest tratat.
Trecutul nu a fost evaluat obiectiv. Dacă ar fi fost evaluat obiectiv, azi Ucraina nu ar mai fi imperiul sovietic de apus, iar teritoriile româneşti s-ar fi întors în interiorul României. Marele câştigător ar fi fost Ucraina. România doar ar fi intrat în drepturile fireşti.
Lichidarea moştenirii dureroase a trecutului se poate face doar prin dezvoltarea relaţiilor prieteneşti şi de colaborare între cele două popoare. Poporul român a avut şi are un comportament prietenesc faţă de poporul ucrainian. Poporul ucrainian trebuie să renunţe la moştenirea rămasă de la URSS, moştenire care trebuie să ajungă la adevăratul proprietar, poporul român.
Părţile Contractante, România şi Ucraina condamnă actele injuste ale regimurilor totalitare şi de dictatură militară. Actele injuste sunt ocuparea de către URSS a Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa. Şi a Insulei Şerpilor şi a celorlalte insule. Este normal ca Ucraina să acţioneze pentru îndreptarea injustiţiei, să accepte ca această injustiţie să înceteze.


Articolul 1, paragraful nr.2


Părţile Contractante vor respecta, în relaţiile reciproce, ca şi în relaţiile cu alte state, principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Acului Final de la Helsinki: egalitatea suverană, nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor, reglementarea paşnică a diferendelor, neamestecul în treburile interne, respectarea drepturilor omului, egalitatea în drepturi si dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, cooperarea între state şi îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform dreptului internaţional.


Articolul 2, paragraf 1


Părţile Contractante, în concordanţă cu principiile şi normele dreptului internaţional şi cu principiile Actului final de la Helsinki, reafirmă că frontiera existentă între ele este inviolabilă şi, de aceea ele se vor abţine, acum şi în viitor, de la orice atentat împotriva acestei frontiere, precum şi de la orice cerere sau acţiune îndreptată spre acapararea şi uzurparea unei părţi sau a întregului teritoriu al celeilalte Părţi Contractante.


Actul final de la Helsinki este valabil pentru toate statele semnatare. Nu poate fi invocat parţial şi nu poate fi ignorată nici o parte, în nici un tratat dintre state. Abţinerea de la orice cerere este anulată de Actul final de la Helsiki în care este cuprins şi principiul rezolvării pe cale paşnică a unor probleme teritoriale.

 

 

 

 


Gheorghe Gavrilă Copil

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s