Tighina, România


tighina-plasa-bulboaca-orasul-tighina-vedere-generala

 

Atât în trecut, cât și în prezent localitatea apare în publicații cu două denumiri: Tighina și Bender. Tighina este un nume utilizat, de regulă, în publicațiile în limba română, pe când Bender e folosită în tipăriturile oficiale.

Denumirea „Bender” a fost preluată oficial de statul moldovenesc, în ciuda protestelor profesorilor, istoricilor și lingviștilor, care subliniază că atît autoritățile țariste, cît și sovietice au promovat sistematic denumirile străine în dauna celor moldovene, dar că guvernul Republicii Moldova nu ar trebui să procedeze la fel, cu atît mai mult cu cît nicio tentativă de a complace forțelor separatiste nu le-a determinat pe acestea să accepte legalitatea republicană, nici măcar în momentul cînd la Chișinău au ajuns la putere comuniștii.

Denumirea de Tighina era cunoscută în sec. XII și XIII de către navigatorii genovezi instalați la Cetatea Albă, care aveau legături comerciale cu populația băștinașă. La 8 octombrie 1408, când este pentru prima dată atestată documentar, localitatea este înscrisă Teghenaccio, iar la 18 martie 1434 Ștefan al II-lea întărește din nou privilegiul comercial al negustorilor din Liov, dar cu denumirea – Teghenechiciu. O altă gramotă din 24 februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă mai apropiată de cea actuală – Teghinea. Deci, din a doua jumătate a secolului XV, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. Însuși toponimul pare să fie o denumire foarte veche, preistorică, de origine geto-dacă sau proto-românească. În 1538 cetatea Tighina este cucerită de turci, care o redenumesc Bender – cuvânt de origine persană ce semnifică: „port”, „oraș portuar”, „oraș fluvial”, „loc de acostare a navelor”. Totuși, în conștiința neamului românesc străvechea localitate a rămas memorabilă peste veacuri cu denumire Tighina. Acest nume și-a găsit confirmarea documentară și a circulat în graiul populației locale timp de secole.

Moldovenii nicicând nu i-au zis Bender, ci au continuat să o numească Tighina. Drept dovadă ne servescletopisețile cronicarilor. Grigore Ureche în „Letopisețul Țării Moldovei” relatează: La 1584 «când au prădat cazaciiTighina și au arsu», «niște cazaci au prădat sate din sus de Tighina» etc. Miron Costin în cronica sa meționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și despre faptul că «birul țării era legatu la Tighina pre acele vremi…». Destul de frecvent utilizează toponimul Tighina Ion Neculce, cronica căruia se încheie în anul 1743. În letopisețul lui numărăm 68 de mențiuni.

Numele vechi al localității îl întâlnim și în unele documente și publicații din străinătate apărute după 1538. De exemplu, în tratul rus de geografie „Cartea planului mare” (rus.: „Книга Большому Чертежу”), editată în 1627, se scrie Teghin, Teaghin și Teaghinea. În actele poloneze și latinești Tighina figurează ca Tehinia, Tehyna, Teghinea, Tighinea, Thehina, Tehin, Thehinea, Tehyn și Tekin.

Denumirea de Bender datează dintr-o epocă mult mai târzie, fiind impusă uzului oficial de către autoritățile țariste abia în sec. XIX. Acest lucru s-a făcut cu scopuri propagandiste, mai exact, pentru a eterniza biruințele armatei rusești asupra turcilor, concepție și viziune străină tradițiilor românește istorice și culturale.

Deși topicul Tighina a fost neglijat de ruși, el nu a dispărut nici în secolul al XIX-lea. În proza scriitorului rus Nicolai Nadejdin „O promenadă prin Basarabia”: «noaptea am trecut pe lângă renumita cetate Bender, numită în moldovenește Tighino».

În timpul primului Război Mondial s-a încercat să se revină la vechea denumire de Teagin sau Tighina. În 1916, Zemstva municipală se adresează către cea de a 48-a adunarea generală a zemstvei Bender, rugând-o că, în caz dacă acceptă ideea înapoierii orașului Bender denumirea sa seculară de Tighina, să autorizeze zemstva municipală să facă demersul necesar. Adunarea generală a acceptat și a expediat o scrisoare gubernatorului Basarabiei în care i se cerea să abrobe schimbarea numelui orașului Bender în Tighina. Din cauza revoluțiilor din 1917, cererea nu a fost examinată. Localitatea își recapătă vechea denumire doar în 1918, după unirea Basarabiei cu România.

Tighina este amplasată pe malul drept a fluviului Nistru. Până la oraș, Nistrul coboară pe o pantă ceva mai repede; de aici la mare, panta este foarte slabă: 5 m la 114 km în linie dreaptă sau 43 mm la 1 km. O ușoară înălțare a nivelului Mării Negre (de 5 m) ar duce apele acesteia până la Tighina, ceea ce ar fi realizabil la o mare cu un flux mai puternic. În anii ’70 ai secolului al XX-lea, au fost înălțate digurile de mal, reducând până la minim inundațiile, dar nu le-au exclus pe deplin. Lunca Nistrului se găsește astăzi într-o fază de acumulare, cu excepția pragurilor văii. De la Tighina la vale, terasa nu se mai poate urmări morfologic, ea coboară mereu în urma scufundării regiunii dinspre Marea Neagră.

 

Cercetările arheologice ne permit să afirmăm că cei dintâi locuitori ai orașului au fost triburile geto-dacice, urmele cărora au fost descoperite în regiunea cetății Tighina, precum și în satele din apropiere – Chițcani și Varnița. Pe teritoriul orașului au fost descoperite diferite materiale arheologice din epoca timpurie a fierului, secolele IV-III î.e.n. După cucerirea geto-dacilor de către romani și formarea provinciei Dacia, pe vatra actuală a Tighinei au apărut 3 așezări umane: unul pe locul palatului de cultură, altul în suburbia Hamutovca, iar al treilea pe locul cetății de piatră. Pe vatra din Hamutovca, la suprafața solului au fot găsite bucăți de lut ars, care provin de la casele făcute din nuiele și unse cu lut, resturi de vase din lut și alte obiecte ale perioadei menționate. Pe celelalte vetre au fost colectate diferite obiecte, în special vase de argilă, din perioada romană. Localitățile s-au menținut până la invazia hunilor în 376 e.n.

 

Unii cercetători presupun că istoria Tighinei începe încă din timpurile străvechi și că prin secolul al XII-lea negustori genovezi ar fi întemeiat aici o factorie, un punct comercial de schimb cu țările străin. Conform istoricului Vasile Spinei din Iași, vadul de la Tighina era protejat de o fortăreață autohtonă românească încă din secolele IX-XI. Împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul menționează, în secolul X, un oraș pe locul actualei urbe. Conform istoricului Ion Chirtoagă, în timpul dominației cumane, secolele XI-XIII, orașul se numea deja Tighina, iar „Tighina” însemna în limba cumană „trecătoare”. Totuși, prima atestare documentară a orașului datează din 1408, din vremea lui Alexandru cel Bun. Într-un document ce oferea diverse privilegii comercianților din Liov, orașul este menționat ca punct vamal cu denumirea Teagheaneachi.
Ca cetate de frontieră Tighina s-a dezvoltat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, care a construit o cetate din pământ și lemn – o palancă, pentru a apăra trecătoarea de tătari, și a lui Petru Rareș. Cetățuia de pământ era, probabil, rotundă sau semicirculară, avea șanț și val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau făcute locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrate de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și de diferite obiecte de uz casnic din sec. XV – XVI. La sfârșitul sec. XIV – începutul sec. XV, pe locul unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume.
În anul 1538, Petru Rareș se ridică împotriva Porții Otomane, refuzând să mai plătească tributul anual. Trădat de boieri, ia calea pribegiei și se refugiază în Transilvania. În același an, sultanul Porții, Soliman I, zis Magnificul, în expediția împotriva lui Petru Rareș, intră fără luptă în Tighina și o transformă, împreună cu 18 sate din jur, în raia. Devenind reședință de raia turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică oraș fluvial. Până la cucerire, Tighina fusese capitala Ținutul Lăpușna, transferată ulterior la Târgul Lăpușna.
Din porunca lui Soliman I, după proiectul arhitectului Cogi Mimar Sinan, cetatea este refăcută și lărgită, lucrările de reconstruire fiind finisate în anul 1541 și transformată într-un avanpost bine întărit de luptă. Cetatea a fost construită după modelul cetăților de tip bastion din Europa de Vest. În sec. XVII era deja o fortificație puternică de apărare compusă din trei părți: citadela, partea de sus și partea de jos a cetății. Citadela din piatră are în interior ziduri groase, de forma unui pătrat, cu o singură intrare dinspre vest. Are o suprafață de 2 hectare și 8 turnuri cu zid estic ridicat chiar pe malul Nistrului. Partea exterioară e cetate de pământ de forma unui pentagon neregulat, alcătuit dintr-un șanț adânc, căptușit din piatră și dotat cu subterane. Valul are 10 bastioane și 6 porți încercuiește o suprafață de 60 de hectare cu numeroase clădiri.
În vara anului 1574 Ion Vodă cel Viteaz o asediase cu armata sa, apoi în 1595 și 1600 făcuse două încercări și Mihai Viteazul. În aceeași perioadă, Tighina a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

 

În 1709 la Varnița, trecând prin Tighina, se refugiază Carol al XII-lea al Suediei împreună cu căpetenia cazacilor, Ivan Stepanovici Mazepa, după înfrângerea în războiul cu Rusia. Regele suedez spera să primească sprijinul sultanului în continuarea luptei sale împotriva țarului Petru și a armatei rusești, speranță care s-a și realizat, deși doar parțial. Mai mult, Carol al XII-lea s-a oferit să sară în luptă cu mica sa trupă împotriva Rusiei de partea armatelor Imperiului Otoman atunci când se va ivi ocazia. Ocazia s-a ivit în 1711, cu ocazia războiului ruso-turc al cărui luptă decisivă a avut loc la Stănilești. Carol al XII-lea, însă, a ajuns la locul de luptă doar în a două zi după eveniment. În 1713, la Tighina s-a desfășurat o luptă între forțele lui Carol al XII-lea al Suediei și armata otomană. Turcii l-au ținut ostatic pentru a obține bani și pentru a exploata dificultățile politice din Europa centrală.
În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Moldova dintre Prut și Nistru, numită ulterior Basarabia, a fost anexată de către Imperiul Rus. Tigina este vizitată de poetul rus Aleksandr Pușkin în 1821, care se afla în exil în Basarabia. La Tighina acesta a discutat cu cazacul Iskra, în vârstă de 135 de ani, care i-a relatat istoria întrevederii cu regele suedez Carol al XII-lea. Așa se face că în poemul „Poltava” Pușkin menționează Basarabia.
În 1825 se construiește Catedrala „Schimbarea la față”. În perioada țaristă Tighina cuprinde următoare cartiere: Priteahailăuca, Lipcani, Boriseuca și Ghâști.

La începutul secolului al XX-lea în Tighina sistemul de învățământ era reprezentant de un progimnaziu de fete; o școală primară județeană și câteva școli elementare. La 1901 în Tighina funcționa o fabrică de crupe; 2 mori cu aburi și 14 de vânt; o fabrică de bere; 2 fabrici mari de cherestea, cu un venit anual de 185.000 ruble; o fabrică de seu și câteva mai mici, care toate împreună dau un venit anual de 228.000 ruble. Orașul mai are 779 prăvălii, hanuri, hoteluri, cu un venit anual de circa 1.970.900 ruble.
Populația orașului, după recensământul din anul 1902, este de 35.400 locuitori. Ruși și ruteni constituia 15.000 persoane; români 10.000 persoane; evrei 8.000 persoane, alte etnii – 2.000 locuitori.
La dezvoltarea economică a orașului a contribuit construcția în 1871 a căii ferate Tiraspol – Chișinău, cu podul peste Nistru. În 1874 a mai fost construită și calea Tighina – Galați. Astfel, la sfârșitul sec. XIX Benderul devine unul din principalele centre de industrie și cultură din gubernia Basarabia.

 

La recensământul din 1930 în Tighina locuiau 31.698 persoane. În anii ’30 industria era reprezentată de 5 mori, o fabrică de ulei, câte o fabrică de spirt, de bere, de bomboane, de săpun, de cărămizi. În sectorul bancar activau 10 instituții financiare: sucursala Băncii Naționale a României, Banca Românească, Banca Basarabiei, Banca populară agricolă, Casa de împrumut și păstrare etc.
La 23 august 1939 Uniunea Sovietică și Germania au semnat „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Consecințele acestuia au fost dezastruoase pentru România, inclusiv și Basarabia. La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau autorităților românești să părăsească teritoriul Basarabiei și al nordului Bucovinei. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat României o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, de către autoritățile române să fie realizată în patru zile. Populația din Tighina a fost anunțată abia în dimineața zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Basarabia. Pe data 29 iunie 1940, Armata Roșie era deja în Chișinău.

 

17.Chişinău-Tighina(Bender)

 

INTERVIU

 

„ET: Care este importanța Tighinei în această ecuație?
CN: Tighina are o importanță covârșitoare în această ecuație, este practic cheia pentru controlul malului drept al Nistrului de către forțele separatiste transnistrene. Să ne amintim faptul că în războiul de pe Nistru din 1992, transnistrenii sprijiniți de tancurile din Armata a XIV-a rusă au depus mari eforturi pentru a-l ocupa, alocând resurse militare importante, în defavoarea altor regiuni din stânga Nistrului, rămase și astăzi sub controlul Chișinăului, cum ar fi platourile Cocieri și Coșnița, la nord și sud de Dubăsari. Asta tocmai datorită importanței sale strategice. Tighina este un cap de pod important, deținerea ei securizează cea mai importantă comunicație peste Nistru, podul de aici, iar proximitatea față de Chișinău face capitala moldoveană să fie la cheremul amenințării militare a regiunii transnistrene, sunt doar 60 de kilometri între cele două orașe.
În cazul în care scenariul menționat mai sus se produce și Rusia ajunge să controleze Odessa și sudul Ucrainei făcând joncțiunea cu Transnistria, Tighina ajunge sub control rusesc direct și vă dați seama la ce presiuni va fi supusă Republica Moldova. De aceea am subliniat cu altă ocazie faptul că în acest caz, Moldova va trebui să ocupe militar Tighina și să securizeze podul de peste Nistru de aici imediat ce se produce ofensiva transnistreană spre Odessa, atunci Tighina va fi mai slab apărată.
Mai mult, armata română va trebui să facă tot posibilul pentru a evita ocuparea Bugeacului de către Rusia. Acest lucru nu este prea dificil, se poate realiza împreună cu Ucraina. Ucrainenii sunt dornici să dea un semnal cum că sunt sprijiniți de alții, cu atât mai mult cu cât ar fi vorba de un membru NATO. Ar trebui de pe acum să se înceapă niște exerciții militare comune româno-moldovene-ucrainene chiar în Bugeac, în urma cărora forțe mixte să ocupe preventiv linia Nistrului, pentru a evita extinderea republicii Odessa și dincoace de Nistru. Pentru România și Moldova linia Nistrului este cea mai bună linie defensivă, iar Ucrainei i-ar prinde bine această lovitură de imagine care are meritul că i-ar mai reține pe ruși de la manevre agresive în vecinătatea unor trupe NATO. Desigur, ideal ar fi ca și NATO să fie implicat în aceste exerciții militare, ar fi cea mai bună măsură de sprijin a Ucrainei.
Putem presupune că Ucraina nu va fi de acord, dar este puțin probabil, nu se preocupă acum de Bugeac când este pe cale să piardă mai bine de o treime din teritoriu, asta în cazul în care nu face nimic.” Mai mult pe:
http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2014/05/iarasi-ucraina/?fb_action_ids=788732737804610&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s