O lege de inspirație sovietică îi pedepsea pe deţinătorii hărţilor României Mari


Romania_1938

 

Un decret îi pedepsea pe deținătorii hărților cu România Mare.
În perioada cruntă a anilor 1945-1955, conducerea trădătoare comunistă care a pus mâna pe putere în România, în frunte cu Dej, Drăghici, Ana Pauker, a transformat țara noastră într-un imens lagăr, într-un imens gulag.
Oameni erau smulți în miez de noapte de lângă familiile lor, arestați și băgați în mașini negre care dispăreau rapid în noapte.

Închisorile din România deveniseră neîncăpătoare, astfel că s-au înființat tabere de muncă forțată, unde deținuții se chinuiau în clădiri insalubre, fiind supuși unui regim de exterminare fizică.
În această perioadă a fost decimată cu sălbăticie elita românească, intelectualitatea, preoții și alte personaje marcante ale vieții sociale românești, care aveau popularitate și influență în rândurile celor mulți.

Printre cei care puteau ajunge la închisoare, au fost și cei care păstrau hărți ale României Mari.
La “recomandarea” ocupanților sovietici , comuniștii noștri au dat un decret prin care se dispunea distrugerea tuturor hărţilor României Mari și care pedepsea deținerea acestor hărți.
Cu toate acestea, au fost români care le-au păstrat cu toate riscurile, prin poduri, prin anexele gospodărești, pe oriunde au putut, ca pe niște relicve sfinte .
Unii, fără știrea nimanui, se duceau din când în când să vadă hărţile, ca și cum s-ar fi dus să vadă niște icoane…

Mai știm noi românii acum, cand spunem că suntem liberi și avem democrație, să cinstim aceste hărţi așa cum facut acești eroi anonimi, înfruntând riscuri enorme?

De ce le-o fi fost frică sovieticilor și slugilor lor comuniste de la noi, de hărțile României Mari?
De ce au vrut ei să șteargă istoria din conștiința acestui popor?
O simplă bucată de hârtie i-a speriat mai mult decât ar fi putut s-o facă armele, pentru că ideile îi înfricoșau pe acești criminali bolșevici, mai mult decât orice pe această lume.
glasul-moldovei.blogspot.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s