Stalin a omorât mai mulți evrei decât Hitler / Cine este Traian Popovici ?


Traian Popovici

„§ 4. Este şi mai greu de înţeles şi cu totul inacceptabil efortul pe care îl fac cei ce administrează în mod oficial moş­tenirea Holocaustului pentru a ascunde „contribuţia“ sovietică la tragedia neamului evreiesc. Atât în anii războiului (1939-1945), cât şi în alte perioade ale existenţei URSS-ului, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi în mod deosebit I.V. Stalin a dezlănţuit aprige persecuţii asupra evreilor, în buna tradiţie a po­gromurilor din Rusia taristă. Înşişi supravieţuitorii Auschwitz-ului eliberat de trupele sovietice în primăvara lui 1945 au fost, o parte dintre ei, în număr de circa 150.000, de­portaţi în URSS şi acolo li s-a pierdut urma… Este însă o certitudine aceea că printre cei care au conceput, iniţiat şi executat aceste oribile represalii anti-evreieşti s-au numărat şi importanţi lideri sovietici comunişti de naţionalitate evreiască, împrejurare care, probabil, explică şi ea reţinerea oficialităţilor evreieşti de a cerceta acest subiect. Din fericire, o serie de publicişti şi scriitori evrei, oneşti şi cu teamă de Dumnezeu, nu s-au sfiit să spună adevărul despre dimensiunile apocaliptice ale Holoca­ustului evreilor din URSS. După unii autori evrei, Stalin a omorît mai mulţi evrei decât Hitler.

În această ordine de idei ne punem câteva întrebări care nu pot să rămână fără un răspuns limpede:

– unde a ajuns arhiva lagărelor naziste de concentrare şi exterminare, în special cea de la Auschwitz?

– de ce nu se pune această arhivă la dispoziţia cerce­tă­to­rilor?

– de ce deţinătorii acestor arhive nu sunt demascaţi ca tăinuitori ai adevărului şi astfel complici la asasinatele naziste?

După informaţii uşor de verificat, arhivele de la Auschwitz se află în posesia Rusiei.

Mai mult, informaţii puse în circulaţie după 1990 şi până acum de nimeni contestate şi dezminţite, susţin că Moscova „ameninţă“ cu publicarea acestor arhive, din care ar rezulta cu totul alte cifre privind numărul real al victimelor Holocaustului. Pe cine şantajează Moscova în acest fel nu este greu de înţeles. De aceea credem că Israelul şi comunitatea internaţională, guvernele lumii, însăşi ONU, au datoria morală de a face toate demersurile pentru a pune la dispoziţia publicului toate arhivele produse de lagărele de concentrare din anii celui de al doilea război mondial. Asemenea lagăre, precum se ştie, au existat în ambele tabere ale beligeranţilor, ceea ce impune o transparenţă deplină în reconstituirea faptelor şi stărilor din acei ani.

Raportată la România, contribuţia URSS la holocaustul antievreiesc, corect evaluată, va fi să demonstreze, probabil, că o bună parte dintre evreii contabilizaţi ca victime ale regimului Antonescu sunt evrei care s-au refugiat în URSS sau au fost siliţi de autorităţile sovietice să părăsească teritoriul românesc. Ce s-a întâmplat după aceea cu aceşti evrei, de cetăţenie română, care au ales sau li s-a impus cetăţenia sovietică, este o chestiune care nu mai cade în răspunderea românilor.

Ne declarăm dezgustul faţă de oportunismul „istoricilor“ evrei care încearcă să pună în seama românilor crimele săvârşite de puterea sovietică, spre a nu supăra marea putere rusească. Şi punem întrebarea: de ce la Muzeul Holocaustului de la Washington şi în alte incinte similare nu apare nici o menţiune despre evreii exterminaţi în URSS?”

de Ion Coja


http://ioncoja.ro/holocaust-in-romania/stalin-a-omorit-mai-multi-evrei-decat-hitler/

 

Cine este Traian Popovici ?

Traian Popovici

Traian Popovici, scurta biografie

“Traian Popovici s-a născut la data de 17 octombrie 1892 în satul Ruşii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria, astăzi localitate în comuna Udeşti, judeţul Suceava. Era fiul preotului Ioan Popovici şi strănepot al celebrului preot Andrei din Udeştii Sucevei, cel care, în anul 1777, a refuzat să depună jurământul faţă de noua stăpânire austriacă.

S-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Cernăuţi, pe care a absolvit-o abia la sfârşitul primului război mondial, obţinând ulterior titlul de Doctor în drept.

Când a început primul război mondial, a mers în România şi s-a înrolat în Armata română, luptând până la sfârşitul războiului.

În anul 1908, în timpul liceului, a trecut clandestin graniţa dintre Austro-Ungaria şi România, pentru a-l vedea pe Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni.

În perioada interbelică a lucrat ca avocat în municipiul Cernăuţi. După ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, dr. Popovici s-a refugiat în oraşul Bucureşti, unde şi-a continuat îndeletnicirea de avocat”.

În anul 1941, conducătorul statului român, mareșalul Ion Antonescu i-a cerut să devină primar al orașului Cernăuți, dar Popovici a refuzat inițial, deoarece nu dorea să servească un guvern fascist. S-a răzgândit însă datorită sfaturilor primite de la prieteni.

Câteva zile de la declanşarea războiului, am fost chemat telefonic la Ministerul Afacerilor Interne, unde, la secretariatul general, mi s-a comunicat că sunt luat în vedere a fi trimis în Bucovina, cu calitatea de primar al Municipiului Cernăuţi. La nedumerirea mea cum s-a ajuns la această alegere în persoana mea,
mi s-a spus că dl. Ministru de Interne în urma referinţelor culese, s-ar fi oprit asupra persoanei mele, din tabloul celor ce i-au fost propuşi.

Pentru considerente de atenţie faţă de fostul comisar al refugiaţilor din Bucovina şi Basarabia, al cărui comisariat fusese desfiinţat, s-a revenit trei zile mai târziu, de la această idee, fiind numit primar dl. dr. Octavian Lupu, şeful serviciului sanitar al Municipiului Cernăuţi, eu urmând a fi numit prim-ajutor de
primar. La încercarea mea dea refuza această calitate, mi s-a atras atenţia că acest refuz ar putea fi privit ca o sabotare din partea mea şi că dl. Ministru îmi ordonă să plec să-mi iau serviciul în primire.

Sfătuit de prieteni şi pentru prestigiul bucovinean, am acceptat răspunderea de ajutor de primar.
Astfel an ajuns să fac parte din statul major al aparatului de funcţionari, îndreptaţi înspre Cernăuţi, cu un tren special, în seara zilei de 8 iulie [1941]Link. http://traianpopovici.eu/wp-content/uploads/2009/11/Spovedania.pdf

Popovici, “jidovitul”

La data de 1 august 1941, guvernatorul militar al Bucovinei, colonelul Alexandru Rioşanu, îl numeşte pe dr. Traian Popovici în funcţia de primar al municipiului Cernăuţi.

La 11 octombrie 1941 a fost invitat la guvernatorul militar al Bucovinei, colonelul Alexandru Rioşanu, unde i s-a adus la cunoştinţă ordinul de evacuare a evreilor şi crearea unui ghetou evreiesc în Cernăuţi. Această acţiune urma să fie realizată sub conducerea Primăriei.

Câteva zile după instalarea mea ca primar, am avut ocazia să vorbesc într-o audienţa de lucru cu guvernatorul Rioşanu, asupra problemelor evreieşti. Decedatul guvernator îmi cerea să procedez la delimitarea unui cartier de oraş căruia voia să-i dea destinaţie de gheto. I-am expus punctul meu de vedere net şi iam
arătat enormitatea acestei măsuri medievale, raportată la gradul de cultură a evreimii cernăuţene, i-am arătat că din punct de vedere tehnic nu pot admite aspectul degradant al închiderii unei părţi din oraş în baricade de sârmă ghimpată şi în îngrădituri de scândură.

Cernăuţii cu aliura lui de oraş occidental refuzând sub aspect edilitar o astfel de pângărire a esteticului
său. Rioşanu mi-a declarat verbal: „recunosc, ai în totul dreptate, dar ce vrei să fac, când sunt mereu împins de preşedinţie şi zilnic asaltat la telefon dacă am ghetoul”.

Larg cum era el în vederile sale europene, mi-a dat dreptate şi pentru ca să adormim vigilenţa preşedinţiei şi să liniştim impetuozitatea romanizatorilor, cărora le puţea oraşul a jidan, am găsit expedientul studierii
ghetoului. Urma să plece în Germania o comisiune prezidată de mine sau alt înalt funcţionar al primăriei, pentru ca la faţa locului, la Lublin, la Cracovia, la Frankfurt pe Main, să studieze organizarea
ghetourilor
.  http://traianpopovici.eu/wp-content/uploads/2009/11/Spovedania.pdf

Condiţiile de viaţă din ghetou urmau să fie foarte aspre: s-a interzis părăsirea ghetoului după orele 18.00; spaţiile de cazare din ghetou nu puteau adăposti mai mult de 10.000 de persoane, dar cu toate acestea aici urmau să fie închişi 50.000 evrei.

El a refuzat să accepte ca acea parte a populaţiei oraşului să fie închisă între garduri cu sârmă ghimpată, subliniind faptul că populaţia românească nu trebuie să susţină politica şi măsurile antisemite adoptate în Germania nazistă. După lungi dezbateri, guvernatorul regiunii i-a acceptat punctul de vedere” Sursa.

Pentru ca Popovici a luat apararea evreilor, a fost poreclit “jidovitul”.

“Romaniazarea” Cernautiului

Din pacate, guvernatorul Rioseanu moare in urma unei operatii nereusite; inlocuitorul sau este generalul Corneliu Calotescu, fost secretar general al Ministerului de război, colaborator al Mareşalului, originar din Argeş şi chiar din acelaşi oraş Piteşti ca şi Mareşalul şi ca şi Vice-Preşedintele Consiliului de Miniştri. Acesta nu se sfieste sa aplice masurile de “romanizare” a Cernautiului.

Se succed măsurile restrictive împotriva evreilor, într-un ritm de cascadă. Interzicerea exercitării profesiunii – medicii evrei având dreptul numai la consultarea pacienţilor coreligionari – închiderea accesului pentru copii şi tineretul evreu la şcolile publice şi interzicerea funcţionării serviciului divin chiar şi la sărbătorile lor cele mai mari.

Interzicerea la ghişeele publice (bănci şi poştă) de a plăti evreilor sumele trimise ca ajutoare familiale sau
derivând ele din plăţi comerciale ce li se cuveneau. Predarea devizelor sub pedeapsă de moarte, de aparate de radio, maşini etc. Scoaterea forţată la muncă chiar şi a intelectualilor pe străzi, pieţe publice, localuri, cazărmi etc., fără drept la vreo remuneraţie.

Rechiziţionarea de mână specializată în industrii şi alte întreprinderi ale statului sau particulare, cu plata unei sume minimale, din cari mai trebuiau să cedeze 30% serviciului de românizare. Eliminarea din dreptul la cartelă, plata oficial dublată la pâine. Interzicerea accesului în pieţele de aprovizionare. Limitarea
circulaţiei la numai trei ore pe zi între 10-13. Şi câte alte îngenuncheri, de cari nu-mi amintesc.
Internarea în lagăr nu mai este măsură represivă pentru cea mai mică abatere, dar ajunge sistem organizat draconic.

Lagărul 15 şi Curtea Marţială în plină activitate. Evreimea era îngrozită iar românii de bine rămâneau uluiţi în faţa acestei cascade de prigoană. După principiul exempla trahunt, încep şi alţi capi de autorităţi
în toate compartimentele publice a se lua la întrecere cu guvernământul.
Sursa

Ghetto-ul

Generalul Corneliu Calotescu anunța decizia ca toți evreii din Cernăuți să fie deportați în Transnistria.

În acea zi de 10 octombrie am fost chemat la guvernământ, unde guvernatorul Calotescu mi-a pus în vedere să iau măsuri pentru ca brutăriile să coacă mai multă pâine, pentru a aproviziona populaţia evreiască ce trebuie să intre în gheto şi pentru ca la îmbarcarea ei în trenuri să pot da câte 4 pâini de om.

Aici, în cabinetul Guvernatorului, am aflat că se hotărâse deportarea în masă a evreilor din Cernăuţi. În acelaşi timp am aflat şi amănuntele cari priveau strângerea lor în gheto, măsurile de a se pune în seama statului, în siguranţă, avutul mobil abandonat locuinţe, ridicarea obiectelor de valoare ce le-ar avea asupra
lor, schimbul banilor, apoi îmbarcarea în trenuri de câte 50 vagoane, cu plecare sub pază militară, către punctele de frontieră Atachi şi Mărculeşti, pe Nistru, şi împărţirea lor în judeţele Transnistriei.

Surprinzător cum a fost de îndată încercuit aproape ermetic ghetoul cu sârmă ghimpată, cu porţi de lemn la ieşirile lui principale şi cu pază militară.
Nu ştiu dacă a fost scopul, dar efectul s-a văzut: mulsoarea oficială şi neoficială a proscrişilor. Ghişee ale Băncii Naţionale au fost înfiinţate pentru schimbul obligatoriu al valutei naţionale în ruble, pentru ridicarea valorilor, a bijuteriilor şi altor obiecte de valoare.

E straniu cum de o instituţie aşa de serioasă şi prima instituţie bancară din ţară s-a putut preta la jecmănirea unei populaţii care a contribuit la prestigiul valutar al ţării.

Această mulsoare oficială, dură, rece, brutală, dar în aparenţălegală.

Dar să ne oprim la cealaltă, neoficială, admisă tacit de întreg sistemul deportării, la care s-au pretat şi radioasele personagii cu nimb în societate, şi cari au dat corolarul de ruşine întregii operaţiuni.
Cu toate că aliniatele 3 şi 4 din regulamentul asupra ghetoului sunt categorice în sensul că nimeni nu poate intra în gheto fără prealabila autorizaţie a guvernatorului, totuşi nimeni nu ţine seamă de aceste dispoziţii şi de a doua zi, se pune în mişcare un pelerinaj înspre gheto, de femei din toate straturile sociale, de cunoscuţi samsari intelectuali, cunoscuţi publicului cernăuţean, de persoane „bine” din toate păturile şi profesiunile
sociale, hiene cari adulmecau cadavrele sufleteşti ale acestor nenorociţi.

Sub pretext că sunt bine cu guvernatorul, cu comandantul militar sau cu primarul începe jecmănirea lor pe scară mare, de tot ce aveau asupra lor mai de preţ, ca monede de aur, bijuterii, pietre scumpe, covoare, blănuri, stofe, alimente de preţ (ceai, cafea, ciocolată, cacao) pentru a putea mitui sau a se „revanşa”
faţă de acei ce aveau de spus un cuvânt de salvare sau a determina o „exceptare de la evacuare”. Traficul de influenţă e în plină floare. O altă categorie de hiene sunt prietenii samariteni, care se oferă benevol a pune la adăpost toate „aceste bunuri, de a le feri de furt, de luare cu forţa, pentru a le păstra până la întoarcere
sau pentru a le încredinţa familiilor sau cunoscuţilor rămaşi în ţară.

De la 200 la 20.000

După discuții cu guvernatorul, acesta a acceptat ca Popovici să nominalizeze 200 de evrei care să fie exceptați.

Nemulțumit de concesia modestă care i se făcuse, Traian Popovici a încercat să vorbească cu Antonescu însuși, de astă dată argumentând că evreii erau de importanță capitală pentru economia Cernăuțiului și a cerut o amânare până când se găsesc înlocuitori pentru ei. El a argumentat că în situația deportării tuturor evreilor din oraș, producția de război a Cernăuțiului ar fi grav afectată.

Ca rezultat al insistenţei sale, i s-a permis să extindă lista, care cuprindea evreii clasificaţi după profesii (meşterii din toate ramurile de industrie, medicii, arhitecţii, inginerii, magistraţii, avocaţii etc.). În versiunea ei finală, lista cuprindea un număr de 20.000 de evrei, ale căror vieţi au putut fi salvate astfel. Link

In lipsă de tablouri oficiale de recensământ, pe categorii, pe diferite meserii, profesiuni, ocupaţiuni intelectuale
sau manuale, am căzut imediat de acord, ca acestea să şi le facă singuri evreii, cari se cunoşteau mai bine între ei şi cari aveau capii lor de bresle, preşedinţii corporaţiilor şi corpurilor din cari făceau parte.

În acest scop am hotărât şi convocarea la sediul primăriei a Comunităţii evreieşti, pentru a-i pune în vedere
efectuarea cât mai rapidă a acestor lucrări. Pentru ca selecţionarea să se facă într-un spirit de cât mai mare dreptate, echitate şi obiectivitate, am crezut de bine să convocam fruntaşi ai vieţii publice din Cernăuţi, pentru ca împreună cu ei să împărţim răspunderea, sub aspectul valorii şi suspiciunii intrinsece a lucrărilor.

În ce măsură au înţeles d-nii convocaţi să ne ajute, unii nevoind să înţeleagă că măsura reţinerii a fost dictată de Mareşal în considerarea unor mai înalte comandamente ale nevoilor în industrie şi refacere, alţii crezând că noi am fi autorii hotărârii de deportare, toţi la un loc criticând persoana mareşalului, unii pentru blândeţe, ceilalţi pentru câinie, aceasta intră în apanajul suferinţelor noastre personale. Am fost nevoiţi după două zile să ne dispensăm de acest fel de a vedea în colaborare, ca numai ne îngreuia opera.

Tot triind dosare si amanand deportarea evreilor, se face 15 noiembrie, data la care maresalul Antonescu da ordin ca evreii care nu apucasera sa fie deporatati, sa ramana in Cernauti.

După consumarea lucrărilor de deportare şi după exodul celor sortiţi plecării, a rezultat un număr de 16.569 persoane exceptate de la deportare la un număr de 5.619 autorizaţii revizuite pe capi sau membri de familie. La acesta se adaugă numărul celor ce au rămas în Cernăuţi cu aşa numitele „autorizaţii Popovici”,
urcându-se numărul total al evreilor rămaşi în Cernăuţi după recensământul biroului populaţiei în 16 decembrie 1941, la 19.689 suflete, iar după cartela eliberată de primărie în mai 1942, la 19.521.

Evacuat a fost exact un număr de 28.391 evrei. Acesta numai din oraşul Cernăuţi. Care este cifra celor ridicaţi din lagărele nordului provinciei şi din oraşele de sud nu aş putea preciza. Cred să fi fost cca. 50-60.000 suflete.

Dr. Traian Popovici a murit la data de 4 iunie 1946 în satul Colacu din comuna Fundu Moldovei (județul Suceava), fiind înmormântat în curtea bisericii din sat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s