5.Bucşoaia. Plasa Humor. Judeţul Câmpulung.
Bucşoaia. Vedere generală.
Prima menţionare a sătucului din coasta Frasinului, Bucşoaia, pare să fi fost Izvodul mănăstirii Voroneţ din 24 octombrie 1772, când la „Bucşoae” sunt menţionate 37 de gospodării, dar numărul iobagilor scade, până în 1775, la 1 popă şi 17 ţărani, cu bordeie risipite prin Bucşoaia, Doroteia şi Plutoniţa.
În 1748, s-a stabilit la Bucşoaia familia grănicerului năsăudean din Zagra, Ioan UNGUREAN. În 1759, a sosit, din Budacul Românesc, familia plugarului Vasile UNGUREAN, iar în 1778, familia lui Nichita UNGUREAN, argat din Zagra.
Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bucşoia „9 – toată suma caselor”, toţi oamenii fiind birnici, şi anume: Ion nepot ILIŞOAEI, Simion SIHLIAN, Ion SIHLIAN, Acsinte SIHLEAN, Gavril SIHLIAN, Ion PAŢA, Andronic CIOFUL, Ion, ungurian, şi Măriuţa cu holtei.
Prin actul de arendare din 17 iulie 1782, Inochentie, egumenul Voroneţului, arendează evreilor Marco din Suceava şi Solomon din Gura Humorului, pe timp de un an, satele din vecinătatea Bucşoaiei, cu excepţia acestuia din urmă.
Coloniştii germani, agricultori şi meşteşugari din Franconia şi Bavaria şi câţiva din Austria, au sosit la Bucşoaia (Bukschoja) în perioada 1782-1787.
În 1843, Bucşoaia şi Frasinul, împreună cu Voroneţul, erau arendate bisericii fostei mănăstiri din Voroneţ, parohul Ioan KARLOWETZKI păstorind peste 934 enoriaşi. În Bucşoaia exista o şcoală trivială germană. În 1876, Bucşoaia, Frasin, Doroteea şi Plutoniţa formau o singură comună bisericească, din 1865, cu 1.779 enoriaşi, paroh fiind Cassian TUSCHINSKI. Acelaşi statut se păstra şi în 1907, biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, ctitorită, în 1751, de câmpulungenii Nicolai COGĂLNICEANU (vornicul tgrimis de domnie şi acceptat de obşte), Grigorie PITICARIU şi preotul ŞANDRU, restaurată de frăsinenii Petru şi Maria DRILCIUC, în 1854, când s-a schimbat şi hramul bisericii, fiind închinată biserica Sfintei Maria. Paroh în Bucşoaia, la 1907, era Dimitrie POPESCUL, născut în 1845, preot din 1883, paroh din 1899, iar cantor, din 1897, era Ilie SĂHLEANU, născut în 1858.
Din 1869, în Bucşoaia funcţiona şi o şcoală cu 5 clase[2].
Cabinetul de lectură „Unirea” din Bucşoaia, înfiinţat în 1895, cu 37 membri, 24 cărţi, 2 abonamente la gazete şi o avere de 29 florini şi 40 creiţari, funcţiona în casa lui Ioan Piticariu, sub prezidenţia lui Ilie Sahlean, secretar fiind George Brătean.
În primăvara anului 1895, a fost ales comitetul comunal din Bucşoaia, în Corpul III fiind aleşi George Rusu, Dumitru Sahlean, Ferdinand Fedra, Gavril Gemănar, iar ca suplinitori Vasile Ungurean şi Gavril Peticar; în Corpul II, au fost aleşi Filip Sahlean, Alexa Ungureanu, Ioan Sahlean, Ilie Sahlean, iar ca suplinitori Ilie Flocea şi Vasile Sahlean; în Corupl I, au întrunit sufragii Dumitru Caba, Gavril Sahlean, Iosif Lazanowski, Rudolf Vlotkovski, iar suplinitori Ioan Piticar şi Grigori Venin. Electorii l-au ales primar pe George Rusu, iar ca adjuncţi pe Gavril Gemănar şi pe Filip Sahlean[3].
O colectă pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, făcută, din 18 decembrie 1897, la Bucşoaia, menţionează următoarele nume de localnici: Toader Piticar, Mihai Piticar, F. Stigleţ, Dumitru Fănu, Constantin Piticar, George Piticar, George Bradaţan, Toader Bradaţan, Constantin Precop, Neculai Piticar, Neculai Ungurean, Dumitru Bilan, Vasile Bilan, Constantin Ciofu, Emilian Săhlean, Ştefan Solcan, Constantin Solcan, Vasile Ciofu, Ioan Ciofu, Nicolai Pircu, Ioan Ungurean, Constantin Rusu, George Drelciuc, Dumitru Drelciuc, Dumitru Ungurean, Vasile Moroşan, Artemi Căinar, Dumitru Ciobotar, Dumitru Săhlean, George Săhlean, George Venin, Dumitru Grigoraş, Ion Ciofu, Dumitru Nagi, Neculai Moroşan, Dumitru Florea, George Săhlean, Directorul George Brătean, Cantorul Ion Săhlean, George Gemanar, Nicolai Flocea, George Căilean, Petru Solcan şi Vasile Drelciuc[4].
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[5], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioana CIOFU (20 ani în 1913), Paraschiva a lui Ilie SAHLEAN (25 ani în 1913) şi Axenia RUSU (42 ani în 1907) din Bucşoaia.
În 1910, Bucşoaia era locuită, în părţi aproape egale, de români şi de germani.
________________________________________
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 259
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 56, 1876 p. 51, 1907 p. 95
[3] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1896, p. 86
[4] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1898, p. 30
[5] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940
6.Oşehlib. Plasa Şipeniţi. Judeţul Cernăuţi.
Oșehlib. Școala din localitate.
Oşihlibul a fost întărit, împreună cu Ciortoria şi Dubovăţul, de Ştefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun).
În 7 mai 1473, când întărea Ivancăuţii lui Dragoş Uşar, care îl cumpărase de la Cârste, Ştefan cel Mare menţionează, în hotarul Ivancăuţilor, „Oşohlib, până la pârâul Volhoveţ, şi earăşi până la drumul Hmielovului”.
În 6 februarie 1645, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, adeverea că satul Oşehlib era stăpânit de Pătraşco Ciogole logofăt.
În 1714, văduva lui vistierului Ilie Cantacuzino, Maria, îi dăruia lui Iordache Cantacuzino, în contul unei datorii neplătite ale părintelui ei, Miron Costin, satul Oşihlib. Iordachi Cantacuzino va dărui fiului său, Iordachi, „satul Uşăhlib, cu vecini, heleştee, sat întreg”, în 1735, ziua a şasea a unei luni omise.
Recensământul lui Rumeanţev1, din 1772-1773, înregistrează la Uşihlib, moşia spătarului Iordache Canta, „90 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Ivan, 5 jidovi, Iosip, Volva, David, Leiba şi Faibiş, 8 văduve, Maria, Nastasia, Maria, Hafia, Parasca, Aniţa, Maria Cozmuliasă şi Maria Fedoroaii, şi 75 birnici, adică: Ştefan vornic, Petro Huţul, Ion Luchian, Toader Sin Dumitraşco, Petre sin Rusnako, Ion sin Toader, Neculai Ivaşciuk, Vasile Sămenuk, Vasile Lupuliac, Ivan Popovici, Vasile Andrus, Mitro sin Boida, Ion Melniciuk, Ion Boiciuk, Costaş Popovici, Iacob Colţun, Simion Boida, Ştefan Lopanciuk, Iacob Haruc, Vasile Vacarciuc, Ivan Hultur, Neculai Trufin, Pintelei Lucumciuk, Ion Costuc, Ursul moldovan, Ivan Hrinuc, Tudosi Strâjboroda, Vasile morar, Fedor Mironuc, Vacile Tcaci, Dumitro sin Babiuc, Mihail Babiuc, Dumitro Babiuc, Georgie Babiuc, Mihail Babiuc, Ion Harabari, Hrihor Rabeiu, Timofei Bulbuc, Vasile Icul, Ivan Druţul, Mihail Koşko, Ivan Ţnişciuk, Toader Lesii, Mihail Ciornopişciuk, Hrihor Timofeiciuk, Anton Rusnak, Ivan Babiuc, Ivan Rusnak, Mitro Strâşciuk, Dănilă Rusnak, Alecsa sin lui Dănilă, Hrihor zet lui Dănilă, Ştefan vataman, Vasile sin Druţul, Ştefan Ţihanciuc, Tudose brat popii, Vasile Huznuc, Ştefan brat popii, Oleksa Dubusac, Ion Toaderiuc, Vasile Popovici, Nechifor Neculai, Ivan Ivasic, Andrei sin Vasile, Nechifor, Ion Menilciuk, Mitro Bughiuc, Iacob Hare, Pavlo bătrân, Vasile Oniciuk, Ion Iacobcia, Hrihor holtei, Neculai sin Luchii, Hare rus şi Alecsa sin Dănilă.
Satul de pe malul stâng al Şoviţei, în vecinătatea Orăşenilor şi a Coţmanului, avea, în 1774, 73 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Prutului, „Uşihlibul” avea 1 popă, 83 ţăranii şi 1 arnăut, populaţia satului ajungând, în 1784, la 114 familii ţărăneşti.
În 25 octombrie 1778, marele spătar Iordache Cantacuzino dăruieşte nepotului său, Ianache, „satul Uşihlibii, ci-i de la părintele meu Iordache Cantacuzino logofăt.
În 1 octombrie 1795, Ianachi Cantacuzino dăruia fiului său, Iordachi, „moşia Uşihlibi”.
Ctitorită, în 1779, de familia Cantacuzino, biserica Sfântului Nicolai din Oşehlib avea 1.110 enoriaşi, în 1843, când era patronată de Ignaz von Antoniowicz, paroh fiind Vasilie Danilevici. În 1876, când avea 1.470 enoriaşi, biserica, patronată de Gregor de Bogdanovici, îl avea paroh pe Alexander Velehorschi. În 1907, paroh era protopresviterul Alexander Velehorschi, născut în 1838, preot din 1863, paroh din 1867, iar cantor, din 1900, Ioan Maciewicz, născut în 1844.
Din 1875, funcţiona la Oşehlib o şcoală cu 4 clase2.
În 1890, comuna Oşihlib avea 1.950 locuitori, primar fiind Nicolai Babiuc. Albin Axentovici era învăţător, paroh era Alexandru Velehorschi, iar cantor bisericesc – Ioan Maţievici.
_____________________________________
1 ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 412
2 SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 26, 1876 p. 78, 1907 p. 108
Din „Povestea aşezărilor bucovinene”, texte de Ion Drăguşanul.
ROMÂNIA în imagini de ieri şi azi 