Ţinutul Herţa – pământ românesc, la 75 de ani de la înstrăinare (1940-2015).

MOTTO:
Cei care cred că pot trăi liniştiţi, cu preţul abandonării fraţilor de-un neam în sclavie, se înşală amarnic, căci asta înseamnă să trăiască în minciună şi fără demnitate – păcate grele pentru care deja plătim cu toţii! Dar nu e încă târziu să ne trezim, dacă avem credinţă, căci Dumnezeu ne mai poate ajuta dacă VREM SĂ AFLĂM ADEVĂRUL!!
Autorul

 

FOTO 1
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Buda Mare cel mai impunător monument istoric şi, totodată, cea mai veche biserică ridicată din piatră şi cărămidă din zona rurală a Ţinutului Herţa, având ca ctitori pe boierii români Toader, Vasile, Andrei şi Ilie, fiii lui Ilie Holban biv-vel-pitar şi sfinţită la 1794. Este împrejmuită cu zid de apărare. Pe perete, la intrare, Asociaţia Stindard, Fundaţia „Gheorghe Asachi” Herţa şi primăria Buda Mare au instalat, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni al Guvernului României (DRRP), o placă de marmură care marchează vechimea şi identitatea românească ale monumentului.

 

FOTO 2
Biserica cu hramul ”Duminica Tuturor Sfinţilor”,din Buda Mică, ridicată şi sfinţită prin grija vistiernicului Damian Holban la 1818, care impresionează prin frumuseţea aşezării şi prin arhitectura sa, este deasemenea monument istoric al românilor herţeni marcat ca atare de aceleaşi instituţii (Asociaţia Stindard, Fundaţia „Gheorghe Asachi” Herţa şi primăria Buda Mare), cu sprijinul DRRP.

 

FOTO 3
Biserica „Sf. Dumitru” din Târnauca, Ţinutul Herţei, care, conform inscripţiei vechi ce se păstrează pe zid, a fost ctitorită de prinţesa Zoe Sturza (născută Potlog), în 1812, şi târnosită în acelaşi an de Mitropolitul Moldovei Veniamin Costache.

 

 

Partea a I-a: Scurt istoric al Ţinutului Herţa, parte a Ţării de Sus a Moldovei – pământ străvechi românesc.

Ţinutul Herţa, ca parte integrantă a vechiului spaţiu istoric carpato – danubiano – pontic (numit şi Dacia de către romani în perioada sec.I (î.Ch.) – sec.IV(d.Ch.) ), a urmat acelaşi proces de evoluţie culturală şi economico-socială ca toate comunităţile umane care au trăit în acest spaţiu din cele mai vechi timpuri.Astfel, strămoşii românilor herţeni, cunoscuţi din izvoarele istorice scrise (cronici ale celor mai cunoscuţi istorici antici: Herodot, Dio Cassius ş.a.) ca fiind geto-dacii, au fost aceiaşi ca ai tuturor românilor, fiind menţionaţi cu sute de ani înainte de Christos. Românii din Herţa, ca toţi românii din spaţiul amintit, mărginit astăzi de Râul Nistru(Est), Mţii Carpaţi şi Nistru (Nord), Fluviul Dunărea (Sud) şi Râul Tisa (Vest), sunt autohtoni (băştinaşi) pe acest pământ, obştiile lor săteşti formânduse în urmă cu peste 1500 de ani prin contopirea geto-dacilor cu coloniştii romani după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman la anul 106 d.Ch.Tot în perioada sec.I – VI s-a născut şi limba română, foarte apropiată de limba vorbită astăzi de toţi românii care s-au înţeles şi se înţeleg între ei, indiferent de regiunea istorică în care trăiesc (Transilvania, Moldova istorică– în care intră şi Herţa, Muntenia, Banat, Maramureş, Bucovina – de fapt Nord-Vestul Moldovei istorice, Basarabia – de fapt Estul Moldovei istorice, Oltenia).Unicitatea limbii române pe întreg teritoriul locuit de români, menţionat mai sus, este un fenomen rar întâlnit la naţiunile europene (astfel românii herţeni vorbesc o curată limbă românească şi astăzi cu toate că au fost obligaţi să înveţe limba rusă timp de peste 50 de ani şi limba ucrainiană în ultimii 25 ani; ei se mândresc azi că pot dialoga în trei limbi: în limba română şi rusă foarte bine, mai ales cei trecuţi de 40 de ani şi în limba ucrainiană satisfăcător/bine – mai ales cei cu vârste sub 25 ani).Se poate spune deasemenea că românii herţeni ca şi conaţionalii lor s-au născut creştini (1), căci încă din sec.I d.Ch. Sfântul Apostol Andrei a început să propovăduiască învăţăturile Domnului nostru Isus pe teritoriul vechii Dacii.Civilizaţia de obşte sătească, credinţa creştină şi educaţia ortodoxă (1) i-au ajutat pe românii herţeni, ca pe toţi românii, să reziste în faţa valurilor de popoare migratoare barbare care au trecut peste ei în perioada sec. IV-XIII. Astfel s-au succedat în ordine: Goţii, Hunii, Gepizii, Avarii, Slavii (sec.VI), Bulgarii, Ungurii, Pecinegii, Cumanii, Tătarii, Turcii, care cu toată cruzimea şi forţa lor militară n-au reuşit să-i clintească pe români de pe pământul lor conform proverbului: “Apa trece, pietrele rămân “.

FOTO 4
Biserica ”Naşterea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri de călugări din Mogoşeşti (1818-1864), ridicată în anul 1818 de monahul Savva Holban, cu sprijinul fratelui său, Ilie Holban, vel-ban, şi sfinţită de Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi. Monument istoric medieval, marcat printr-o placă aşezată de Asociaţia Stindard din România în colaborare cu Fundaţia ”Gheorghe Asachi” din Herţa, Consiliul Raional Herţa şi Primăria comunei Mogoşeşti din Ţinutul Herţei şi cu sprijinul DRRP.

 

FOTO 5
Catedrala Ţinutului Herţa. Biserică domnească (din 1794) şi Catedrală (din 1894), cu hramul „Sf. Spiridon”, mitoc al Mănăstirii şi Epitropiei spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (din 15 mai 1804). Ridicată din lemn, în 1756, şi refăcută din zid, în 1806, prin daniile domnilor moldoveni Constantin Şuţu şi Alexandru Moruzi, a biv-vel-pitarului Ilie Holban şi a fiului său Ilie Holban, precum şi a mazilului din Ţinteni, Nicolae Ţintă. Sfinţită de Mitropolitul Moldovei, în 1808. Monument de istorie medievală. În 2006 a fost marcată printr-o placă de marmură aşezată de Asociaţia Stindard din Bucureşti, Fundaţia”Gheorghe Asachi” din Herţa şi Consiliului Raional Herţa, cu sprijinul DRRP.

 

 

Aproape toate satele româneşti din Herţa sunt menţionate în izvoarele scrise ale Evului Mediu, având o vechime cuprinsă între 300 şi 600 de ani.Toate aceste înscrisuri (cuprinse în cronicile vechi poloneze, germane, slavone, turceşti, româneşti ş.a.) dovedesc că Ţinutul Herţa a făcut parte, după formarea Statelor feudale româneşti (în sec. XII-XIV), din Principatul românesc Moldova (începând cu 1359 d.Ch.) şi din Regatul României, neîntrerupt până la agresiunea sovietică din 1940.
Încerc să redau mai jos, cronologic şi cu o oarecare aproximaţie a unor perioade istorice din Evul Mediu, Statutul administrativ al Ţinutului Herţa (TH) din sec.I î.Ch. până în prezent: Sec.I î.Ch. – secI d.Ch.- face parte din Regatul Daciei.
Sec.I d.Ch.-sec.III d.Ch. – TH este populat de dacii liberi;
Sec IV – sec.XIII d.Ch. – TH cunoaşte procesul de formare a poporului şi limbii române în nordul spaţiului Carpato-danubiano-pontic;apar şi aici primele formaţiuni prestatale româneşti, fiind menţionată în documente şi o Ţară a Herţei.
Sec.XIV – 1775 – în urma formării Principatului Românesc al Moldovei (la 1359) TH intră în componenţa acestuia, fiind situat în regiunea istorică Ţara de Sus a Moldovei, iar mai tîrziu după reorganizarea teritorială ( din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt) va fi Ocol în Ţinutul Cernăuţiului menţionat documentar la 1476.
1775 – 1859 – după ocuparea samavolnică a NV Moldovei de către Imperiul Habsburgic la 1775, TH este reorganizat de Domnul Moldovei ca Ţinut de frontieră condus de un izpravnic în perioada 1776-1788.Rămâne cu statutul de Ţinut până la 1834, când, printr-o nouă reorganizare teritorială primeşte statutul de Ocol în cadrul Ţinutului Dorohoi până la 1859.
1859 – 1940 – odată cu unirea celor două principate româneşti Ţara Românească şi Moldova TH intră în componenţa noului Principat – România tot ca Ocol în Ţinutul Dorohoiului, iar după 1864 TH se transformă în Plasa Herţa din judeţul Dorohoi, Pincipatul România.Începând cu 1881 TH face parte din Regatul României, ca Plasă a judeţului Dorohoi, până la 1940, şi în perioada 1941-1944, suferind modificări teritoriale, astfel încât la 1940 Plasa Herţa ajunge la cea mai mare suprafaţă a ei, incluzând şi comune aflate la Sud de Codrii Herţei.
29 iunie 1940 – iulie 1941 şi, respectiv, 1944-1945, cea mai mare parte a Ţinutului (Plăşii) Herţa din Judeţul Dorohoi este ocupată samavolnic şi brutal de agresorul sovietic şi devine după 1945 raion rusesc în cadrul regiunii Cernăuţi (oferită de Stalin Ucrainei Socialiste).
1945 – 1962 – este organizat de ocupantul sovietic ca raion pentru a administra mai bine deportările românilor nesupuşi în Siberia.Ulterior, la 1962 este desfiinţat pentru a descuraja rezistenţa pasivă a populaţiei româneşti majoritare şi a menţine Ţinutul într-o stare de înapoiere economică.
1962-1992 – face parte din raionul Hliboca, reg.Cernăuţi, URSS (până în 1991) şi apoi (între 1991-6decembrie 1992) din raionul Hliboca (Ucraina).
1992 (la 6 decembrie) – sub presiunea românilor băştinaşi mobilizaţi de profesorul Victor Liliac (care a plătit cu viaţa pentru curajul lui) din Herţa, autorităţile ucrainiene („ moştenitoare” ale fostei URSS) sunt obligate să reînfiinţeze raionul Herţa, raion care rezistă şi în prezent, deşi este menţinut într-o stare de înapoiere economică.
…………………………………………………
(1) dovada tradiţiei creştine milenare este mărturisită de conservarea prin miracolul dumnezeesc, după 60 de ani de comunism sovietic antihrist, a peste 20 de biserici ortodoxe româneşti- monumente istorice medievale, din piatră sau de lemn (transformate de ocupanţi fie în depozite, fie într-un fel de monumente de arhitectură ucrainiene încuiate, inaccesibile în interior, slujbele fiind interzise). În imagini (din arhiva foto a autorului): Câteva din Bisericile monumente istorice, reparate de locuitori după 1990, din satele:Buda Mare, Buda Mică, Târnauca, Mogoşeşti şi oraşul Herţa (foto 1,2,3,4, 5, 6 cu explicaţiile din NOTA de subsol)

Partea a II-a: Rezistenţa cultural – spirituală a românilor din raionul Herţa

Ţinutul Herţa reprezintă un exemplu miraculos de conservare a
tradiţiilor şi a limbii române (materne) în cadrul unor comunităţi rurale româneşti, care au fost, timp de peste 70 ani, şi sunt şi în prezent victimele unei crunte politici de deznaţionalizare (comunisto-sovietico-bolşevică) duse vreodată de un imperiu pe Terra (începând cu miile de crime şi deportări antiromâneşti din periodele 1940-1941 şi 1944-1953).Astfel, după 1940 şi apoi după 1944, ocupantul sovietic, din URSS şi apoi din RSS Ucrainiană, i-a obligat pe cei peste 30.000 de români herţeni – deveniţi fără voia lor cetăţeni sovietici – să înveţe o limbă română pocită, prin trecerea la grafia slavă, şi cu propria istorie falsificată (deşi erau – înainte de 1940 în ţinutul lor şi sunt – după 1944 în raionul lor, autohtoni majoritari – peste 95% din total populaţie); prin această politică criminală ocupantul – agresor urmărea să şteargă memoria colectivă a acestor comunităţi şi să-i transforme pe români într-un fel de sclavi moderni, fără credinţă şi fără identitate.Pentru aceasta au folosit teroarea (prin crime şi deportări), propaganda comunistă anticreştină (bazată pe principiile: “ biciului şi zăhărelului”, “dezbină şi stăpâneşte” şi “cine nu-i cu noi e împotriva noastră”), distrugerea elitelor, începând cu preoţii ortodocşi, umilirea şi dezbinarea noii intelectualităţi.
Dar puternica lor credinţă i-a salvat pe aceşti români herţeni, fraţi de-ai noştri,
creştini ortodocşi (pe “stil nou”, ca şi noi), cum erau şi înainte de ocupaţie, până la 1940, din tată în fiu.Pentru această credinţă a lor, Dumnezeu le-a dat puterea sufletească să păstreze ce au ei mai bun, acele valori esenţiale pentru a supravieţui în faţa cumplitului agresor comunist (mânat de Diavol): limba şi obiceiurile străbune (religioase şi laice).Pe lângă această minune dumnezeiască există şi cauze istorico-sociale ale acestui fenomen – pe care Dumnezeu îngăduie să-l înţelegem – pornite chiar din rădăcina creştină a poporului român şi anume: factorul genetic, nivelul civilizaţiei satului şi sistemul educaţional, specifice obştei rurale româneşti vechi de mii de ani.
Astfel, strămoşii românilor herţeni au fost oameni harnici, buni gospodari ai moşiilor lor moştenite de la o generaţie la alta, au fost inventivi (ca meşteri populari) şi creativi (ca artişti populari) aşa cum o dovedesc obiceiurile de iarnă laice sau religioase care se mai păstrează şi acum .Din fericire o mare parte din aceste trăsături s-au transmis şi generaţiilor de astăzi (dorinţa de a avea o familie, un cămin unde să-şi crească copiii, o gospodărie în care, stăpâni fiind, să poată, prin munca proprie, supravieţui oricăror vremuri de criză – materializată prin ridicarea unei case prin orice sacrificii (1), este un bun exemplu.
Nivelul superior de civilizaţie îşi are rădăcinile într-un trecut istoric marcat de stabilitate (în creştere pe perioada sec.XIV – XIX), de buna funcţionare a unui sistem social – satul (cătunul) românesc ca parohie creştin-ortodoxă grupată în jurul bisericii şi cimitirului. În cadrul acestui sistem, educaţia religioasă ortodoxă primită în familie şi biserică (prima şcoală a românilor) bazată pe valorile moralei creştine, pe cultul strămoşilor şi al martirilor eroi (mulţi dintre ei canonizaţi ca “sfinţi români”), căzuţi pentru libertate, unitate, dreptate şi adevăr (vezi placa de pe crucea-monument din curtea Catedralei din oraşul Herţa – FOTO 7), precum şi pe cultul proprietăţii individuale, a asigurat continuitatea vieţii în vatra strămoşească, împotriva tuturor valurilor barbare sau păgâne care au încercat fie dislocarea, fie asimilarea românilor autohtoni (herţeni în acest caz).
Iată cum Dumnezeu a făcut un nou miracol (după destinderea politicii sovietelor, din vremea lui Gorbaciov (1985) şi mai ales după apariţia noului stat independent Ucraina, după destrămarea URSS, în perioada 1991/1992) pentru bunii săi credincioşi şi le-a dat din nou o speranţă acestor oameni să se vindece de teamă, să iasă din întuneric şi să afle cine sunt.Astfel au apărut iarăşi biserici şi cimitire îngrijite, preoţi români care propăvăduiesc, în limba română (maternă), sentimente umane bazate pe adevăr, iubire şi toleranţă, izvorâte din învăţătura Domnului nostru Isus Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, sau îl pomenesc la slujbe pe Sfântul Ştefan cel Mare.Adevărul istoric despre trecutul glorios, despre martirii şi ctitorii românilor herţeni iese încet dar sigur la lumină, ca utdelemnul deasupra apei.Astfel, credincioşii români din raionul Herţa au început să refacă înscrisurile de pe monumentele lor istorice religioase şi laice, să refacă crucile de piatră de la căpătâiul eroilor martiri şterse sau dărâmate de ocupantul sovietic, să rescrie denumirile istorice româneşti ale localităţilor, mutilate de comunişti(2) după 1945.
Românii Herţeni vor acum să rescrie şi să cunoască propria lor istorie, să refacă astfel memoria lor colectivă afectată, marcând – în româneşte – toate valorile lor naţionale arhitectonice şi spirituale rămase în picioare prin voia Domnului şi pe care din fericire le întâlnim la tot pasul (în fiecare sat din Ţinutul Herţa) sau prin editarea de cărţi memorialistice.Prin asta ei dovedesc că sunt europeni.

FOTO 6
Intrarea în Herţa. Preotul paroh Nectarie Balan sfinţeşte panoului bilingv instalat de Asociaţia Stindard din Bucureşti , Fundaţia „Gh.Asachi” Herţa, Consiliul Raional Herţa, cu sprijinul DRRP. Panoul indică denumirea istorică românească a Târgului Herţa şi specifică vechimea seculară a Ţinutului Herţa.

 

FOTO 7
Crucea-monument din Herţa, ridicată în memoria ostaşilor români căzuţi în luptă cu agresorul sovietic la 29 iunie 1940

 
……………………………………………………………………
1. Sacrificiul (similar cu cel din România de azi) este în adevăr impresionant: mii de români herţeni – aproape câte un membru al fiecărei familie (majoritatea femei, mame sau fiice, foarte căutate în Italia, Portugalia sau Spania pentru munci umilitoare cum ar fi: îngrijitoare bătrâni, copii sau invalizi) – au migrat în Occident şi uneori la Moscova (majoritatea clandestin, puţini reuşind să obţină dreptul la muncă) pentru a asigura un trai decent familiilor (prioritate având construcţia unei case-foto anexa 2b) şi asigurarea unui loc în învăţământul postliceal sau a unui loc de muncă mai bun pentru copii.Este un adevărat genocid social, căci abandonarea temporară a copiilor (pe perioade de ani de zile) de către părinţi crează acestor copii mari traume sufleteşti şi probleme de educaţie.
2. Deznaţionalizarea populaţiei româneşti din Herţa s-a încercat de către ocupant şi prin rusificarea (ucrainizarea) numelor locuitorilor ( exemple:din Ion în Ivan, din Gheorghe în Grişa, din Elena în Olena, din Alexandru în Olexandru, din Nicolae în Micola!!) şi a numelor de localităţi (exemple: din Mihoreni în Pietraşivka, din Poeni în Bukovka, din Mogoşeşti în Bairaki, din Herţa în Gerţa, din Proboteşti în Diakovţî !!!) pentru a şterge orice dovadă a autohtoniei românilor în vatra lor strămoşească.Din păcate, majoritate, se menţin şi în prezent.Asociaţia STINDARD Bucureşti, al cărui reprezentant am fost în reg.Cernăuţi, Ucraina, a reuşit, cu sprijinul Fundaţiei „Gheorghe Asachi” Herţa şi al autorităţile locale să marcheze identitatea etno-culturală românească a 7 sate, 8 biserici ortodoxe-monumente istorice (din Herţa, Buda Mare şi Mică, Mihoreni, Beceşti, Mogoşeşti, Fundoaia şi Pilipăuţi) şi a oraşului Herţa din actualul raion Herţa, derulând două proiecte culturale finanţate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Autor:

ALEXANDRU TEODOREANU, coordonator al programelor culturale la Asociaţia ”Stindard” din Bucureşti