Povestea aşezărilor bucovinene: 1. Toporăuţi, 2. Măneuţi (Andreasfalva)


1.Toporăuţi. Plasa Prut. Judeţul Cernăuţi.

 

.Cernăuţi. Plasa Prut. Toporăuţi. Biserica Sf. Ilie

Toporăuţi. Biserica Sf. Ilie.

 

Satul Toporăuţi este menţionat, pentru prima dată, în uricul din 5 aprilie 1412, prin care Alexandru cel Bun întărea lui Giurca Dragotescul două sate, „Volodăuţi şi Cernauca de Sus, în dreptul Toporăuţilor”.
În 19 septembrie 1436, exista un Steţco Jurjevici Toporovschi, deci un Ştefan, fiul lui Jurj (Giurgiu, adicăGheorghe) din Toporăuţi, care depunea jurământ de credinţă faţă de Iliaş Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, la Liov.
În 28 aprilie 1464, Toporăuţii sunt întăriţi lui Luca, feciorul lui Petru logofăt, jumătate de sat fiind danie domnească, jumătate – zestrea jupânesei Marina, care o cumpărase de la Mihnea.
În 14 octombrie 1489, Ştefan cel Mare făcea un schimb de moşii cu nepoţii lui Mihul Starostescu, strănepoţii lui Giurgiu gumelnic de la Frătăuţi, dând „satul Toporăuţi cu cuturile lui pe Prut” fraţilor Starostici, Stanciul, Ivanco şi Isaico, feciorii lui Fedco, pentru alte moşii, pe care le va dărui mănăstirii Putna.
Ştefan cel Mare avea Toporăuţii de la Toader, fiul lui Hărman pârcălab, cu care făcuse un alt schimb de moşii.
În 9 decembrie 1627, Miron Barnovschi Vodă, care moştenea satul de la părintele său, Dumitru Barnovschi („care sat a fost adevărat strămoşesc al domniei mele”), dăruia Toporăuţii mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Iaşi (mănăstirea Barnovschi), închinată, la rândul ei, Patriarhiei de Ierusalim. Scutit de unele dări către visteria statului, în 5 februarie 1700, de către Antioh Cantemir, dar provocând mânia patriarhului Ierusalimului, Dosoftei, care, în 7 ianuarie 1705, blăstăma slugile domneşti din Cernăuţi care supărau cu dări moşia Toporăuţilor, satul Toporăuţi suporta greu asuprirea călugărească, pustiindu-se adesea, cum s-a întâmplat şi în 6 martie 1727, când Grigore Ghica Vodă le recomanda călugărilor: „Să căutaţi să mai chemaţi oameni din ţara leşească şi di pe aiurea câţi mai mulţi să vie şi să se aşeze acolo”.
În 25 august 1633, Moise Moghilă scutea satul Toporăuţi de gorştină de oi şi de porci, de deseatina de albini, de iliş, de sulgiu, de camăn, bezmăn şi cepărie, aceleaşi scutiri fiind confirmate, în 15 februarie 1700, şi de Antioh Cantemir, iar în 16 februarie 1702, de Constantin Duca Vodă, cel care scuteşte de camănă şi bezmen „crâşma şi velniţa ce se află acolo”. Următoarele privilegii se dau în 30 noiembrie 1703, în 2 iunie 1705, în 17 noiembrie 1707, în 3 februarie 1710 şi în 20 noiembrie 1711.

Brigadekommando Nro.202 im Schulhause in Toporoutz.

 

Până în 13 mai 1733, satul Toporăuţi se mai populase cât de cât, iar Constantin Nicolai Vodă poruncea stareţului din Cernăuţi să nu-i supere pe oamenii străini din Toporăuţi, „satul aşezat cu rupta la vistierie… nici cu coasa, nici cu alte lucruri, nici cu clăci gospod, ce sănt scutiţi de olăcari, podvozi, globnici şi şugubinari…, iar banii lor îi va plăti egumenului de la mănăstirea Barnovschi”.
Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Toporăuţi, moşia mănăstirii Barnovschi, „147 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion şi Ştefan, 1 dascăl, Toader, 1 jidov, David, 15 văduve, Anca, Ilina, Ocsana, Ilina, Ilina TODIRIASEI, Palaghia, Aniţa, Gafia, Tudora, Odochia, Gafia, Antimia, Nastasia, Maria şi Nastasia, 17 case pustii şi 111 birnici, şi anume: Costan vornic, Harasim, Ion HARASIM, Toader HOPIC, Mihail HOPIC, Petre BUZĂ, Ion GALICIUK, Petre PENEŞICHII, Andrei sin GORDĂ, Simion sin GEREMCIUK, Andrei EREMCIUK, Ştefan EREMCIUK, Tănasă CHIZUB, Georgiţă ROMANIUK, Vasile ROMANIUK, Ostafii sin IVAN, Simion SALAHOBA, Tănasă POROGINA, Georgii KORBOTE, Costaşco morar, Pavel sin IVAN, Toader sin vornicului, Ion BURE, Ursul, Onofreiu VERETELNIK, Toader KORBOT, Mihalachi KORBOT, Ştefan LEHEIU, Ion POLEDUNAK, Simion sin ANDREI, Gavril sin STRĂTULAT, Dumitraşco sin OPRE, Dumitraş olar, Ion SĂMANDICI, Timoftei ROBUL, Simion SĂMANDICI, Ştefan RĂŢOI, Vasile LALAHUBA, Georgii HARAM, Ştefan ISĂCIUK, Andrieş ISĂCIUK, Mihalachi ISĂCIUK, Ion DANE, Dumitraşco sin IVAN, Vasile GAVRLIŢĂ, Roman KAZAMIR, Ştefan CORAC, Ion COZAC, Onofreiu COZMA, Mihail rus, Tănasă sin KARPENKO, Neculaiu CARPU, Ştefan CARPU, Goraş CARPU, Sofronii PURICE, Simion PURICE, Alecsa MACIULENKO, Ion ZAHARICIUK, Vasile ZAHARICIUK, Petre CIOBOTARESCU, Ilaş ZADOREŞNIAK, Simion ZADOREŞNIAK, Andrieş ZADOREŞNIAK, Dănilă ZADOREŞNIAK, Toader ZADOREŞNIAK, Pavel IVAN, Dumitru morar, Costandin ŢIBULIAK, Goraş ŢIBULIAK, Alecsa vătăman, Neculaiu GAVRILIICIUK, Vasile ŢIBULIAK, Gavril sin IJINCĂ, Andrieş DUBEŢ, Ion STARCIUK, Ştefan STARCIUK, Ion TROFINEIKO, Ion ROMANIUK, Ion ISAC, Fodor POREJNIK, Ilaşco PAVELCIUK, Andrei ROMANCIUK, Dron ROMANCIUK, Costin POPĂSCU, Drone DUBEŢ, Vasile DUBEŢ, Alecsa, Andrieş SEVAILECIUK, Vasile BĂRBUŢĂ, Macsim DRON, Grigori SIANCIUK, Iacob rus, Ion DRON, Andrieş COLIICIUK, Ştefan POPOVICI, Toader DORMANCIUK, Goraş sin LESÂNCO, Grigoraş ZALECIUK, Ion ONOFREI, Anton cojocar, Toader LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Ion LESÂNKO, Grigoraş MAKARENKO, David MAKARENKO, Ion MAKARENKO, Gavriliţă, Costin butnar, Dumitraş ROMANCIUK şi Ion OSTAFI.
În 1774, satul Toporăuţi avea 75 familii de iobagi (2 popi, 142 ţărani, în 1775), iar în 1784, 282 familii.
Biserica Sfântului Profet Ilie din Toporăuţi a fost ctitorită, în 1560, de voievodul Miron BARNOVSCHI, născut la Toporăuţi, odată cu biserica fiind săpată în piatră inscripţia: „Biserica de la Toporăuţi, unde zac oasele părintelui meu (marele paharnic Dumitru Barnovschi) – Dumnezeu să-l pomenească! – să aibă (executorii testamentului) a o găti de ispravă”. În 1843, biserica avea 2.329 enoriaşi, patron bisericesc era Ioan von MUSTATZA, parohi fiind Andrei MITROFANOVICI şi Ştefan COZUB, iar preot administrator, Ioan IGNATOVICI. În 1876, cei 3.700 enoriaşi ai satului erau păstoriţi de preotul cooperator Theodor CALINOVSCHI şi de preotul cooperator Ilie BENDAS, patron bisericesc fiind Împăratul Austriei. În 1907, paroh era Dionis MITROFANOVICI, născut în 1837, preot din 1863, paroh din 1870, preot cooperator fiind Theodor BUMBAC, născut în 1865, preot din 1890, iar cantor, din 1855, lectorul seminarial Elisei MEDVIG, născut în 1832, lector din 1886.
Din 1858, funcţiona la Toporăuţi o şcoală cu 6 clase[5].
În 1890, comuna Toporăuţi avea 5.216 locuitori, primar fiind Constantin Dvirniciuc. Învăţători erau Ştefan Nedelco şi Ioan Toninciuc, Dionisie Mitrofanovici era paroh, iar Elisei Medvighi – cantor bisericesc.
La Toporăuţi s-au născut publiciştii şi profesorii universitari Victor MORARIU (12 februarie 1881) şi Leca MORARIU (25 iulie 1888), precum şi marea interpretă de folclor Sofia VICOVEANCA (23 septembrie 1941).

 

 

2.Măneuţi (Andreasfalva). Plasa Ştefan Vodă. Judeţul Rădăuţi.

 

.Rădăuţi. Plasa Ştefan Vodă. Măneuţi (Andreasfalva)

Măneuţi (Andreasfalva). Vedere.

 

Sat întemeiat, după 19 ianuarie 1785, când Consiliul Aulic de Război aprobă o contribuţie pentru emigranţii ceangăi, care vor construi 56 de gospodării, pe teritoriul satului Măneuţi, „lângă râul Sucevii, în apropiere de Frătăuţii Vechi, la nord de oraşul Rădăuţi” [6], ceangăii urmând să se ocupe cu legumicultura şi cu creşterea vitelor, ambele ocupaţii fiind valorificate pe celebra piaţă rădăuţeană.

Ceangăii din Andreasfalva, „sau satul lui Andraş” [7], şi-au întemeiat prima şcoală, încă din 1848.
În 1890, după ce mulţi colonişti emigraseră, între anii 1880-1890, în Ungaria, fiind colonizaţi în mlaştinile de la vărsarea Tisei (Cisleithania), secuii din Andreasfalva, 360 la număr, îl aveau ca primar pe Kelemen ISTVAN, iar ca învăţător pe Carol DOHI.
Biserica ortodoxă din Frătăuţii Vechi (Andreasfalva), construită între anii 1877-1880, dar dată în folosinţă în 1883, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, a fost slujită de parohul Petru BOCA, născut în 1843, preot din 1873 şi paroh din 1884, de preotul cooperator Michail DOLINSCHI, născut în 1864, preot din 1893, şi de cantorul Ioan URSACHI, născut în 1876, angajat în 1906.
Învăţământul, la Frătăuţii Vechi (Andreasfalva), se desfăşura, în limba germană, cu 3 clase, din anul 1800, iar în limba română, cu 5 clase, din 1858, existând, din 1894, şi o şcoală-filială, cu o clasă [8].
Încet-încet şi într-o desăvârşită tăcere, satul secuilor dispare, ultimii etnici de dincolo de Carpaţi integrându-se, pentru totdeauna, în obştile cele mari ale Frătăuţilor şi chiar a Măneuţilor.


[1]BOGDAN, I., Sămile mănăstirilor de ţară din Moldova pe anul 1742, în Buletinul Comisiei istorice a României, Bucureşti, 1915
[2]ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346
[3]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 159, 97

[4]ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 399
[5]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 16, 1876 p. 47, 1907 p. 159, 58


[6] GRĂMADĂ, NICOLAI, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, pag. 336
[7] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina, Rădăuţi, 1996, pag. 80
[8] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 122

 

Din „Povestea aşezărilor bucovinene”, texte de Ion Drăguşanul.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s