Cum se laudă Imperiul Sovietic de Apus Ucraina, cu „minuni” care aparțin altor popoare


.7 min.Cetatea Albă.Plasa Liman.Oraşul Cetatea Albă.Vedere dinspre largul mării p455

1.Cetatea Albă a lui Ștefan cel Mare

2.Cetatea Hotin a lui Ștefan cel Mare

3.Reședința Mitropolitană din Cernăuți

Poporul român (fără a fi nominalizat) a fost „onorat” de către Imperiul Sovietic de Apus Ucraina, prin includerea a trei obiective istorice românești: Cetatea Albă, Cetatea Hotin şi Reședința Mitropolitană din Cernăuţi, în topul „7 minuni ale Ucrainei”. Aşa a decis la Kiev, comitetul organizatoric al acestui concurs.
Campania „Cele 7 minuni ale Ucrainei, castele, cetăţi şi palate”, a inclus unele din cele mai frumoasele obiective de patrimoniu care ţin de istoria națiunii române.
Potrivit portalului gazeta.ua, concursul a fost lansat de fundaţia lui Mikola Tomenko, iar în lista preliminară a minunilor au fost incluse 138 de monumente de arhitectură de pe teritoriul de astăzi al Ucrainei.
Din 21 de obiective finaliste comitetul organizatoric a selectat cele Şapte Minuni ale Imperiului de Apus Ucraina:
– Cetatea Albă din orașul Cetatea Albă, sudul Basarabiei,
– Reședința Mitropolitană din Cernăuţi, Bucovina,
– Cetatea Hotin din orașul Hotin, nordul Basarabiei, toate trei situate în teritoriul ocupat al provinciei Moldovei, respectiv al României,
– Palatul Voronţov din Alupka, Crimeea,http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Autonom%C4%83_Crimeea
– Cetatea Kamieniec Podolski, Camenița,http://ro.wikipedia.org/wiki/Cameni%C8%9Ba
– Castelul Înalt din Lutsk, Volini, http://en.wikipedia.org/wiki/Lutsk
– Palatul Kacianovsk din Cernigov. http://en.wikipedia.org/wiki/Chernihiv
După cum puteți observa, mai mult de jumătate din „minunile ucrainești”, NU SUNT UCRAINENE!
Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană:http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia_Kievean%C4%83

Anunțuri

Un gând despre „Cum se laudă Imperiul Sovietic de Apus Ucraina, cu „minuni” care aparțin altor popoare

  1. Asta e, sunt pe teritoriul lor, n-avem ce să facem. Adevărul e că şi noi ne mândrim cu oraşele transilvane (Sibiu, Braşov, Cluj etc.) şi cu cât de frumoase sunt clădirile şi casele de acolo; sau cu satele pitoreşti din Ardeal. Toate astea au fost construite de către saşi şi noi ne mândrim cu ele 🙂 La urma urmei ar trebui lăudaţi pentru că le promovează şi că nu le lasă în paragină cum facem noi cu mai tot ce avem (vezi cazinoul din Constanţa). Poate, cine ştie? asta s-ar putea să fie în avantajul nostru şi să ne aducă turişti care vor să afle mai multe despre proprietarii lor iniţiali, iar asta se traduce prin mai mulţi bani la bugetul de stat. 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s