Primarii Sucevei de la 1850 până în prezent


.Suceava. Plasa Bosancea. Orașul Suceava. Primăria. 2

 

· În 150 de ani, municipiul Suceava a avut 52 de primari
· Cel mai îndelungat mandat, de 23 de ani, l-a avut Franz Ritter von Des Loges (1891-1914)
· De-a lungul anilor, Suceava a fost condusă de o singură femeie, Elisabeta Stranschi 1949-1950

În 150 de ani (1856-2006), 52 de primari au cârmuit destinul Sucevei. Cel mai îndelungat mandat (23 de ani) l-a avut Franz Ritter von Des Loges (1891-1914), alţii au fost tranzitorii şi efemeri, iar unii au revenit în funcţie de câteva ori. Bărbaţi, cu o singură excepţie (Elisabeta Stranschi 1949-1950), aparţinând mai multor etnii (români, germani, poloni, evrei) primarii aleşi de cetăţenii Sucevei şi-au lăsat (unii mai mult, alţii mai puţin) urmele în istoria urbei.

· Primul primar ales, primul sediu al Primăriei Suceava, epidemii de holeră, cori şi scarlatină

Prin Constituţia din 4 martie 1849, Bucovina, “ca ţară de sine stătătoare a Coroanei de Habsburg”, a obţinut un statut de autonomie care însă s-a aplicat practic după o tărăgănare care a durat mai bine de un deceniu. Greoiul şi îndelungatul proces de separare de Galiţia s-a petrecut abia prin adoptarea la 26 februarie 1861 a unei noi Constituţii prin care se recunoştea definitiv autonomia Bucovinei. După 88 de ani de stăpânire austriacă, din care 76 de ani de administrare galiţiană, printr-o “diplomă împărătească” emisă de Franz Joseph I la data de 9 decembrie 1862, Bucovinei i se întărea oficial statutul de Ducat autonom în cadrul Imperiului Habsburgic, cu dreptul de a avea stemă şi drapel propriu. Dobândirea autonomiei a impus şi necesitatea constituirii organismelor provinciale autonome. Dacă la finele sec. al XVIII-lea la Suceava s-a introdus magistratul ca formă politico-administrativă, iar localitatea a fost ridicată la rangul de “oraş comercial liber”, în cea de-a doua jumătate a sec. XIX este pomenit şi numele primarului Josef Berger (1856-1865), probabil primul primar ales al oraşului, pentru că tot în aceeaşi perioadă (1864) este menţionat şi cel dintâi primar ales al Cernăuţiului, armeano-polonul Jakob Petrowikz. Cu siguranţă că Josef Berger a venit într-un moment în care oraşul avea nevoie de un edil în adevăratul sens al cuvântului, cel de constructor, întrucât în anii 1852-1853-1854 în Suceava au avut loc mari incendii, ultimul dintre ele distrugând mai bine de o treime din vechiul centru al urbei. I s-ar putea atribui astfel lui Josef Berger adaptările şi modificările impuse de noile cerinţe publice aduse imobilului în care au funcţionat de la un moment dat împreună atât primăria, cât şi noul gimnaziu (inaugurat la data de 17 septembrie 1860) din clădirea (refăcută după planurile inginerului Munnich) care constituie astăzi corpul vechi (secţia de muzică) a Liceului de Artă “Ciprian Porumbescu”. I-a urmat apoi ca primar Abraham Ritter von Prunkul (1865-1870), care s-a confruntat cu epidemia de holeră din anul 1866, care a lovit catastrofal Bucovina (21.423 de victime, 1 caz la 23 de locuitori). Şi primarul Julius Hubrich, care a condus urbea între anii 1874-1883, s-a confruntat cu epidemiile de holeră din anii 1877-78, care au afectat districtele Storojineţ, Siret, Rădăuţi şi Suceava, iar edilul Michael Ritter von Prunkul a trebuit să facă faţă furtunilor care s-au abătut peste Bucovina în vara anului 1886 (în care un fulger a lovit turnul clopotniţei fostei mitropolii a Sucevei “sfărâmând acoperişul în partea dinspre apus”), precum şi epidemiilor de cori şi scarlatină “care s-au încuibat mai cu seamă printre elevii şi elevele şcolilor primare”. În toamna anului 1887 (care corespunde cu instalarea unui post telegrafic la Suceava, an în vara căruia Alteţa Sa Imperială, prinţul de coroană Rudolf a vizitat Bucovina) au avut loc alegeri locale, urbea (care avea “după numerarea ultimă a populaţiunii” 10.104 locuitori, din care “3750 jidovi, 2652 români, 2112 nemţi, 784 armeni şi 441 ruteni”) fiind administrată, “prin diferite machinaţiuni” care au dus la dizolvarea comitetului comunal, de un “comisar guvernial”, şi, aşa cum consemnează “Revista Politică”, “primar al oraşului Suceava fu ales advocatul Dr. Iuliu Morwitzer, iar ajutor de primar advocatul Dr. Matei Lupu”. În timpul mandatului său, care s-a prelungit până în anul 1891, ”strada principală, începând de la spiţeria lui Lişca în sus, se înzestrează cu un trotuar frumos”. “Uliţa şipotului – scrie aceeaşi gazetă – care duce la isvorul cel mai bogat din oraş, din care se adapă jumătate din locuitorii Sucevei, era în anii trecuţi o mocirlă foarte hâdă, azi este regulată şi bine prunduită”.

· Edilul cu mandatul cel mai durabil din istoria urbei şi cu cele mai semnificative realizări

Dar primarul care a ridicat oraşul la demnitatea unei capitale de district a fost Franz Ritter von Des Loges. Stabilit la Suceava ca “pensionar al statului român”, unde a lucrat ca inginer la societatea care a construit linia ferată Lemberg-Cernăuţi-Iaşi, înnobilat cu titlul de cavaler, Des Loges, care a fost ales primar în anul 1891şi a rămas în fruntea urbei până în anul 1914 când a decedat (fiind primarul cu mandatul cel mai durabil din istoria Sucevei extins pe o perioadă de 23 de ani), a rămas în memoria cetăţenilor prin faptul că s-a îngrijit ca oraşul să dispună de o serie de edificii publice care au şi în prezent un rol dominant în compoziţia urbanistică a Sucevei. În anii 1893-1895 s-a construit, pe locul “pieţei de lemne”, noua clădire a Gimnaziului Superior (care, după anul 1918, a primit numele lui Ştefan cel Mare), în 1902-1903 s-a ridicat sediul Căpităniei Districtuale (în care funcţionează astăzi Muzeul de Istorie), iar între anii 1903-1904 s-a realizat impunătorul sediu al Primăriei (cu 72 de încăperi şi cu un turn cu ceas înalt de 52 de metri, actualul Palat Administrativ care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean Suceava). Tot în timpul primarului Des Loges s-a construit şi s-a pus în funcţiune (la 12 octombrie 1908) o uzină electrică, s-au început lucrările de aducţiune a apei şi de canalizare, precum şi primele lucrări de îndiguire a râului Suceava, iar în anul 1912 s-a dat în folosinţă uzina de apă a oraşului.

· Primarii conflagraţiilor, primari tranzitorii şi efemeri, constructori şi demolatori şi edili postrevoluţionari

Au urmat anii grei ai primului război mondial, când, sub ameninţarea “căzăcimii ruseşti” care a pătruns în Suceava la data de 2 ianuarie 1915, consilierii comunali i-au încredinţat “cârma oraşului” lui Epaminonda Voronca; s-au schimbat apoi între ei, în două rânduri, ca primari, Visarion Gribowski şi Mihai Sârbul (“părintele Mihaluţă”, parohul Bisericii Sf. Nicolae, care a fost primar “în zilele de restrişte ale războiului”) şi a venit dr. Euseb(ie) Popovici, care “s-a pus singur în fruntea primăriei” ca “gerent” al oraşului şi a întâmpinat trupele române pe data de 6 noiembrie 1918, ridicând steagul tricolor pe turnul instituţiei. Bucovina s-a unit cu Ţara, s-a înfăptuit România Mare, primarii s-au succedat în continuare unul după altul, unii dintre ei (Epaminonda Voronca, Mihai Sârbul, Eusebie Popovici) au revenit la conducerea urbei, în urma reformei agrare din anul 1921 s-au distribuit parcele pentru locuri de casă şi a început să se construiască (s-a construit clădirea Şcolii primare de băieţi, Şcoala primară de fete, s-a amenajat Parcul Şipot, în 1930 s-a inaugurat imobilul Casei Naţionale…) dar Suceava, aşa cum consemna “Crainicul Cetăţii” (1934) oferea, la periferie, un peisaj dezolant: “De la intrare, venind din oricare parte, te întâmpină aceleaşi magherniţe leproase, păşeşti aceleaşi drumuri desfundate şi murdare străjuite de garduri sparte…Împrejmuite de hanuri clădite din pietrele curţilor domneşti de altădată, singurele supravieţuitoare ale Sucevei vechi, bisericile, ctitorii voievodeşti, intră şi ele în paragină. Zidurile încep să crape, acoperişurile se sparg, ploaia pătrunde, picturile şi frescele se şterg, curţile sunt pline de bălării, gardurile împrejmuitoare se dărâmă…”. A venit şi cel de-al doilea război mondial. Apoi s-a produs schimbarea de regim şi a început “reconstrucţia ţării”. Ziarul “Lupta poporului” (noiembrie 1948) scria că “în cinstea zilei de 7 Noiembrie, glorioasa aniversare a Revoluţiei lui Lenin”, la Suceava, “datorită eforturilor clasei muncitoare călăuzită de prefectul Iuliu Schorr şi de primarul Constantin Miclea” s-au executat lucrări de pavaj pe o suprafaţă stradală de 8400 mp, s-au împrăştiat pe străzile periferice 1600 mc pietriş, Abatorul Burdujeni a fost acoperit cu tablă, iar pe traseul Suceava-Iţcani a fost pus în circulaţie un autobuz… Tot atunci, din iniţiativa unui…tovarăş, “dealurile Cetăţii şi Zamca au fost împădurite cu 550 plopi canadieni, 5800 salcâmi şi 1045 puieţi de mesteacăn şi paltin”. În anii 1957-1960 a început construirea, din fonduri de stat, a primelor 270 de apartamente. Din anul 1959 începe activitatea la Combinatul de prelucrare a lemnului, în ’60 se elaborează un plan de sistematizare a oraşului şi încep demolările, tot în 1960, când în clădirea Tribunalului (şi a fostei închisori) s-a instalat Primăria, s-a construit şi Policlinica, în 1962 a intrat în producţie Combinatul de celuloză şi hârtie, în ’63 se construieşte Stadionul “Areni”, în ’64 spitalul cu 600 de paturi, în 1968 Hotelul “Arcaşul”, în ’69 se inaugurează Casa de Cultură, în 1971 magazinul universal “Bucovina” şi complexul “Casa de modă”…Alături de primari tranzitorii şi efemeri (Ion Luţia, care abia instalat a decedat, Leo Fuchs, Pintea Nimigean, Mihai Polocuşer, Vichentie Voloşeanu, Nicolae Moraru), după longevivul Des Loges, care a condus neîntrerupt urbea vreme de 23 de ani, se situează, în ceea ce priveşte durata mandatului, Josef Berger şi Julius Hubrich (care s-au aflat în fruntea oraşului câte 9 ani), după care urmează, la interval de un secol, primarul comunist Ion Siminiceanu (1972-1980, perioadă în care a intrat în funcţiune Fabrica de sticlă, s-a construit Centrul teritorial de calcul, Observatorul astronomic…iar pe platoul Cetăţii de Scaun s-a ridicat statuia ecvestră a voievodului Ştefan cel Mare). Au fost ani în care s-a construit mult, dar s-a şi dărâmat. Demolările s-au concentrat în anii 1980-1985 asupra zonei istorice a oraşului, când a dispărut, odată cu vechiul ansamblu urban din centrul istoric al Sucevei, inclusiv “Otelul Langer”, imobil de patrimoniu ridicat în anul 1808. Odată cu Revoluţia din decembrie 1989 s-a năruit o epocă, iar cetăţenii urbei şi-au ales primarii în care-au investit încrederea că vor ridica Suceava şi-o vor branşa la noua economie de piaţă. Rămâne ca istoria să-i aşeze pe fiecare dintre ei la locul cuvenit, cu bunele şi cu relele, cu realizările şi eşecurile, cu împlinirile şi dezamăgirile. Şi rămâne să mai vedem dacă sucevenii, cu conştiinţa civică a mileniului III, vor găsi de cuviinţă peste ani, când bunele şi relele se vor decanta şi când faptele primarilor se vor “coace”, să facă în faţa unora dintre ei plecăciune, aşa cum au făcut în faţa mormântului lui Des Loges, căruia i-au ridicat monumentul “în numele cetăţenilor recunoscători”.

Primarii Sucevei 1856-2006

Josef Berger 1856-1865
Abraham Ritter von Prunkul 1865-1870
Josef Kreuz 1870-1871
Ferdinand Stark 1871-1874
Julius Hubrich 1874-
Adolf Koczynski 1883-
Michael Ritter von Prunkul 1884-
Albert Fuchs von Braunthal 1886
Julius Morwitzer 1887-1891
Franz Ritter von Des Loges 1891-1914
Ion Luţia 1914
Epaminonda Voronca 1914
Leo Fuchs 1914
Epaminonda Voronca 1915
Visarion Gribowski 1915-1916
Mihai Sârbul 1916
Visarion Gribowski 1916-1917
Mihai Sârbul 1917-1918
Euseb(ie) Popovici 1918-1919
Epaminonda Voronca 1919-1920
Iancu Avram 1920-1921
Mihai Sârbul 1921-1922
Nicolai Donisă 1922-1926
Euseb(ie) Popovici 1926-1927
Nicolai Donisă 1927-1929
Vasile Iencean 1929-1931
Eugen Varzariu 1931-1932
Pintea Nimigean 1932
Nicolae Caba 1932-1933
George Doroftei 1933-1938
Mihai Polocuşer 1938
Leonte Moţoc 1938-1940
Ioan Jauca 1940
Traian Maga 1940-1941
Vichentie Voloşeanu 1941
Ioan Jauca 1941-1944
S.G. Botuşan 1944
A.V.F. Bercovici 1944-1945
George Doroftei 1945
Leon Rothkopf 1945-1946
Dimitrie Cojocariu 1946-1947
Constantin Miclea 1947-1949
Elisabeta Stranschi 1949-1950
Iosif Kocinschi 1951-1953
Ioan Iancu 1954-1956
Alexandru Botezatu 1957-1958
Radu Cernuşcă 1958-1960
Constantin Nicoară 1960-1964
Mihai Uriciuc 1964-1966
Radu Alexandru 1967-1968
Nicolae Moraru 1968
Valerian Găină 1969-1970
Constantin Moroşan 1970-1972
Ion Siminiceanu 1972-1980
Tudor Done 1980-1984
Mihai Găinariu 1984-1989
Filaret Poenariu 1990-1992
Gheorghe Toma 1992-1996
Constantin Sofroni 1996-2000
Marian Ionescu 2000-2004
Ion Lungu 2004-
http://pentrusuceava.org/primarii-sucevei-de-la-1850-pana-in-prezent/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s