Un oficial de la Kiev: „Rusia, România, Polonia și Turcia vor împărți între ele teritoriul Ucrainei”


Ukraine și teritoriile românești de sub ocupația sa

„Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul și cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărțit între România, Polonia, Rusia și Turcia”, a precizat Igor Bercut, pentru sursa citată.

Politicianul a explicat că Polonia va dori să recâștige Lvovul si Galiția, România – Basarabia, Turcia – Crimeea, Rusia fiind oricând pregătită să anexeze zona de est.

„În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc, a amintit Igor Bercut. Iar în est, nu toți votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că acolo salariile și pensiile sunt de trei ori mai mari”.

În același timp, directorul Departamentului pentru relația cu media de la Ministerul Afacerilor Externe a Ucrainei, Oleg Volosin, a declarat că Ucraina nu dorește să-și alipească Transnistria de teama de a nu pierde Crimeea.

„Noi suntem pentru inviolabilitatea frontierelor din Europa, stabilite după al doilea război mondial, deoarece schimbările pot reprezenta o adevărată amenințare pentru noi. Astăzi vom lua Transnistria, iar mâine Rusia ne va cere Crimeea, apoi românii vor pretinde Bucovina, iar Ungaria – Transcarpatia”.

Sursa: Antena3

 

 

 

Iarăși Ucraina…

„ET: Care este importanța Tighinei în această ecuație?
CN: Tighina are o importanță covârșitoare în această ecuație, este practic cheia pentru controlul malului drept al Nistrului de către forțele separatiste transnistrene. Să ne amintim faptul că în războiul de pe Nistru din 1992, transnistrenii sprijiniți de tancurile din Armata a XIV-a rusă au depus mari eforturi pentru a-l ocupa, alocând resurse militare importante, în defavoarea altor regiuni din stânga Nistrului, rămase și astăzi sub controlul Chișinăului, cum ar fi platourile Cocieri și Coșnița, la nord și sud de Dubăsari. Asta tocmai datorită importanței sale strategice. Tighina este un cap de pod important, deținerea ei securizează cea mai importantă comunicație peste Nistru, podul de aici, iar proximitatea față de Chișinău face capitala moldoveană să fie la cheremul amenințării militare a regiunii transnistrene, sunt doar 60 de kilometri între cele două orașe.
În cazul în care scenariul menționat mai sus se produce și Rusia ajunge să controleze Odessa și sudul Ucrainei făcând joncțiunea cu Transnistria, Tighina ajunge sub control rusesc direct și vă dați seama la ce presiuni va fi supusă Republica Moldova. De aceea am subliniat cu altă ocazie faptul că în acest caz, Moldova va trebui să ocupe militar Tighina și să securizeze podul de peste Nistru de aici imediat ce se produce ofensiva transnistreană spre Odessa, atunci Tighina va fi mai slab apărată.
Mai mult, armata română va trebui să facă tot posibilul pentru a evita ocuparea Bugeacului de către Rusia. Acest lucru nu este prea dificil, se poate realiza împreună cu Ucraina. Ucrainenii sunt dornici să dea un semnal cum că sunt sprijiniți de alții, cu atât mai mult cu cât ar fi vorba de un membru NATO. Ar trebui de pe acum să se înceapă niște exerciții militare comune româno-moldovene-ucrainene chiar în Bugeac, în urma cărora forțe mixte să ocupe preventiv linia Nistrului, pentru a evita extinderea republicii Odessa și dincoace de Nistru. Pentru România și Moldova linia Nistrului este cea mai bună linie defensivă, iar Ucrainei i-ar prinde bine această lovitură de imagine care are meritul că i-ar mai reține pe ruși de la manevre agresive în vecinătatea unor trupe NATO. Desigur, ideal ar fi ca și NATO să fie implicat în aceste exerciții militare, ar fi cea mai bună măsură de sprijin a Ucrainei.
Putem presupune că Ucraina nu va fi de acord, dar este puțin probabil, nu se preocupă acum de Bugeac când este pe cale să piardă mai bine de o treime din teritoriu, asta în cazul în care nu face nimic.” Mai mult pe:
http://www.cristiannegrea.ro/geopolitica/2014/05/iarasi-ucraina/?fb_action_ids=788732737804610&fb_action_types=og.likes&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582

4 gânduri despre „Un oficial de la Kiev: „Rusia, România, Polonia și Turcia vor împărți între ele teritoriul Ucrainei”

  1. Sà nu uite lume cà de partea cealalà nu se va negocia precum au fàcut cu fosta Yugoslavie NATO+U.E au negociat cu Serbia in urma ràzboiului din 1994 unde au dat pàminturile Serbiei , Cosovarilor pentru a creea artificial statul Cosovo cu o populatie de 80% musulmanà de origine Albanezà venità din Tara ALBANIA pentu a stinge conflictul din Balcani care nici astàzi si nici odatà nu va fi stins .Aici vorbim la un alt nivel de puteri unde conflictul nu o sà se termine nici intr-o 100 de ani iar Ucraina trbuie sà se gindeascà de 2 ori de azi inainte si solutia cea mai rapidà ar fi sà se descotoriseascà de teritorile care nu-i apartin ar fi mult mai intelept si mult mai rapid in rezolvarea CONFLICTULUI.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pe noi ROMANI nu e intereseazà sà ne intindem mai mult decit ne este pàtura maternà,precum alte IMPERI COLONIALISTE pe noi ne intereseazà formarea Romaniei Mari din care si asa alte puteri beligerante ne-au ciuntit cu sau fàrà voia noastrà invocind tot felul de scuze, de aceea Ucraina sà nu uite cà in momentul de fatà este un stat creat artificial de càtre URSS in forma actualà iar pe noi ca si pe Rusi , Polonezi ,Slovaci , Lituanieni ne intereseazà sà ne de inapoi tinuturile stràmosesti ( Herta ,Bucovina de Nord si Bugeacul ) care sint teritori romanesti in care majoritatea populatiei este vorbitoare de limbà romanà dar si pàmintul pe care tàiesc este romanesc nu creat precum (Cosovo) ah scuzati vorbitoare de limbà (Moldoveneascà din neamrile lui Stefan cel Mare) pierdute la ruleta Ruseascà in 1812 in favoarea de astàzi a „Mari Ucrainei ,,de astàzi sà nu mai vorbim si de teritorile celelalte precum ( Republica Autonomà Sovieticà Socialistà Moldoveneascà ) CREATA la 12 octombrie anul 1924 cu Capitala la ( BALTA ) de Faimosul iluminist al lumi moderne I.V. Lenin a patra bucàticà làsatà de Rusi cadou Ucrainei.

    Apreciază

  3. Gresit spus cà Rusia,Romania,Polonia si Turcia etc.etc. vor imparti intre ele teritoriul Ucrainei .Romania si Polonia precum si celelalte state nu vor alceva numai sà primeascà inapoi teritorile lor de sine stàtàtoare care in urma trasàri cu un creion pe un servetel au fost amputate Tàrilor Mamà de càtre fosta URSS dupà cel de-al doilea ràzboi mondial si la urma urmei UCRAINA trbuia sà se gindescà de douà ori in 1990 cind sa destràmat URSS si sà nu ia teritorile pe care Rusi leau fàcut Cadou Ucrainei precum un CAL TRIOAN ,iar Ucraina dacà nu vrea sà aibe aceeasi soatà precum fosta Iugoslavie pentu binele ei cel mai bine ar fi sà cedeze singurà teritorile care nu nu sint al ei inapoi tàrilor vecine si sà se separ de ele cum sau separat CEHIA versus SLOVACIA si atunci ar aràta lumi cà sint o tarà cu coloanà vertebralà care ar putea avea sprijinul intregi Europei Occidentale si de EST. Si sà nu facem precum Rusi (Kaliningrad ,Tiraspol ,Karabagh,etc.etc) si (Kosovo, )si Kraina (Timoc ) etc.etc. dind teritorile respective prin influenta pusà prin prsiunea deportàri anumitor grupuri de persoane cu ajutorul càrora sa te justifici inernational cum cà teritoriul respectiv it-i revine de facto pentru cà prin analiza unui procent de populatie vorbitoare a limbi respective (Rusi,Sirbi,Albanezi, Azeri etc.etc.) teritoriul revine majoritàti artificial ese o formà nouà de Razboi pentru a acapara de NOI teritori adicà extinderea unor vechi Imperi sub o formà nouà.

    Apreciază

  4. Pingback: ucraina turcia – Ponturi Fotbal 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s