România


Romania_1938

Eminescu despre bulgarii şi românii din Bulgaria

RO. HDID7

“In genere istoria Bulgariei nu e tocmai apta pentru stabilirea unor drepturi pozitive asupra provinciilor in care ei (bulgarii – n.n.) locuiesc. Statul bulgar a fost infiintat pentru intaia oara de un neam de tatari din Ural, cari au domnit in Târnova pana la 1014, cand imparatul Basilios II Bulgaroctonos (ucizatorul bulgarilor) i-au pus capat. Acesti tatari se crestinasera si se slavizasera in cursul timpului.

Amintim ca in vremea aceasta, la 1014 si mai tarziu, tot acest imparat Basilios II, intr-un hrisov formal, vorbeste despre românii din tinutul Vidinului, din Bulgaria toata si de pe langa mare, va sa zica din Dobrogea, si-i supune jurisdictiunii bisericesti a patriarhului din Ohrida. De aici bulgarii au stat in atarnare completa de imparatia bizantina o suta saptezeci de ani.

Dupa asta, adeca la 1186, apar in scena fratii Petru si Asan. Dupa marturia tuturor contimporanilor fara exceptie, ei erau români, poporul lor – românesc, limba lor – româneasca.
Elementul românesc era atat de raspandit in suta a douasprezecea si pan-intr-a cinsprezecea incat Tesalia actuala se chema Marea Românie (Meyaly Blahia), Etolia – România Mica, Epirul – Țara Vlahioților, Moesia – România Albă, Țara Românească actuală – România Neagră (Mauro Vlachia). In fina Asanizii se numesc ei insisi in documente “domni Blacorum et Bulgarorum”.

Dupa stingerea liniei barbatesti a Asanizilor (1257), noul regat pierde catre Imparatia bizantina toate provinciile c-o populatie precumpanitor româneasca, iar statul Cetății de spini (Târnova) mai duce o existenta precarie si fara consistenta pana ce cade fara scapare in mana turcilor.

Intr-adevar, in zilele lui Murad I redusul stat care purta numele Bulgaria era impartit in trei: la Vidin domnea Ioan Srațimir, cumnatul lui Vladislav Basarab si nepotul lui Alexandru Basarab, la Tarnova – fratele vitreg lui Srațimir, Ioan Sișman III, la Varna sus-amintitul Dobrotici. Dan I, nepot de frate a lui Vladislav Basarab si frate bun cu urmasul sau Mircea I, era in razboi cu Sișman pentru marginile tarii sale de dincolo de Dunare. Cari vor fi fost acele margini nu putem sti exact din cauza lipsei de documente, sigur este numai ca sub Mircea I nu mai e vorba de domnie bulgara in cetatile de pe malul drept al Dunarii si in Dobrogea.

La 1389 e batalia din Campul Mierlei, dupa care toti cei ce-au luat parte in contra turcilor devin vasali, afara de Mircea.

La 1393 – cinci ani in urma – se desfiinteaza si umbra regatului vasal din Târnova, si Bulgaria devine pașalâc, afara de Dobrogea si cetatile sale de pe Dunare.

La 1394 bulgarii, statul si biserica nationala sunt desfiintati, patriarhul lor Euthimie e târât in robie.

In starea aceasta de dezolatiune scaunul ecumenic din Constantinopol insarcineaza pe mitropolitul din România Neagră (Mauro Blahia) cu exercitarea tuturor drepturilor episcopale in Târnova, iar la 1395 mitropolitul Țării Românești petrece în capitala Bulgariei. Fiul ultimului rege, Sișman, anume Alexandru, se turcește și e numit guvernator la Samsun in Asia Mica.

La 1396, adica doi ani in urma, e cumplita batalie de la Nicopolis ad Haemum, care se mantuie prin infrangerea Europei intregi de catre Baiazid Ilderim. Din eroare unii au admis ca locul acestei batalii ai fi fost langa Dunăre la Nicopolis ad Danubium, numit Micul Nicopole, care era in mainile lui Mircea. Batalia aveasta de o epica maretie a avut loc langa Marele Nicopole, ale carui ruine se vad azi in satul Nichiup, 4 ceasuri departare de Tarnova, 12 ceasuri de la Dunăre, unde raul Rușița se varsa in Inatra.

Am aratat mai sus ca, cu toata victoria turceasca de la Nicopolul Mare, Mircea se numeste inca la 1399, adica trei ani in urma, domn al intregului tarm drept al Dunării pana la mare si vladeț al Dristului.

La 1402 Baiazid e invins si inlantuit de Timur Lenk in batalia de la Angora. Despre invazia Țării Românești nu mai poate fi vorba, cazi imparatia osmana era sfasiata prin lupta intre frati, intre fiii lui Baiazid.

Dobrogea si Dristul, precum si intregul mal drept n-a putut fi luat de la români decat de Mohamed I si anume la 1416, cand Mircea, incarcat de ani si slabit de lupte necontenite, a trebuit sa se supuie, desi in conditii cu mult mai bune decat toti principii slavi si sarbi ai Peninsulei Balcanice impreuna.”

Mihai Eminescu
Românii din afara granițelor Țării și unitatea spirituală națională,
Ed. Saeculum LO, București, 2000

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s